Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Partidul Social Democrat (PSD) este capabil să revină la guvernare în plină criză sanitară şi economică, a declarat, joi, la Botoşani, preşedintele formaţiunii politice, Marcel Ciolacu.

El a afirmat, într-o conferinţă de presă, că social-democraţii dispun de specialişti în domeniul sanitar pentru a putea gestiona actuala criză sanitară, nominalizându-i pe Alexandru Rafila, Adrian Streinu Cercel, Leonard Azamfirei şi Patriciu Achimaş-Cadariu.

"PSD este pregătit în orice moment şi are specialiştii necesari să guverneze la orice oră din zi şi din noapte şi să îşi asume această guvernare. (...) PSD este capabil şi îşi asumă o guvernare în plină criză sanitară şi economică", a precizat Ciolacu.

Totodată, liderul social- democrat a subliniat că actualul Parlament "nu mai reprezintă realitatea", spunând că dacă mâine ar fi organizate alegeri, structura Legislativului s-ar modifica semnificativ.

"Eu nu vreau să îl dezmint pe preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, care spunea la un moment dat că Parlamentul nu mai reflectă realitatea. Îl anunţ oficial că, după trei luni de când a revenit guvernul său, Parlamentul nu mai reprezintă realitatea. Dacă mergem mâine la vot, vom avea altă structură a Parlamentului. Lucrurile s-au întors foarte repede", a afirmat Ciolacu.

Liderul PSD a avut, joi, o întrevedere cu primarii social-democraţi din judeţul Botoşani. El a fost însoţit de secretarul general al PSD, Paul Stănescu, şi de prim-vicepreşedintele Gabriela Firea. AGERPRES / (AS - autor: Cristian Lupaşcu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ada Vîlceanu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.