Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Vicepremierul Dan Barna, copreşedinte al Alianţei USR PLUS, a declarat luni că modificarea adusă în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor proiectului privind desfiinţarea Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie, care prevede că trimiterea în judecată a magistraţilor se face doar cu avizul CSM, reprezintă "un compromis mai mic" decât necesitatea majoră de desfiinţare a SIIJ.

"Obiectivul este ca Secţia specială să devină istorie. E un compromis. MCV va fi ridicat doar îndeplinind această condiţie. Această măsură, acest compromis care se regăseşte în momentul de faţă vom vedea cum va funcţiona şi, în funcţie de asta, putem să discutăm şi în viitor asupra lui. Eu cred că CSM primeşte şi responsabilitate prin această decizie şi din această perspectivă spun că e un compromis care e mai mic decât necesitatea majoră de desfiinţare a Secţiei speciale", a afirmat Barna la Parlament, întrebat în legătură cu amendamentul adoptat în Comisia juridică la proiectul privind desfiinţarea SIIJ.

El a spus că parlamentarii USR PLUS vor vota categoric desfiinţarea Secţiei speciale.

Întrebat în legătură cu faptul că acest amendament ar crea o super-imunitate a magistraţilor, Barna a explicat: "Nu este o super-imunitate, este un aviz al unei secţii, în funcţie de magistratul respectiv, care ţine de trimiterea în judecată. Asta înseamnă şi o responsabilitate pe care CSM va trebui să şi-o asume".

Dan Barna a menţionat că la această formulă s-a ajuns în Parlament în urma discuţiilor de la nivelul coaliţiei, unde UDMR a avut un alt punct de vedere decât cel prezentat în forma propusă de Guvern.

"Guvernul a propus o variantă pe care o susţinem şi care este varianta cea mai curată, cea mai simplă. În Parlament s-a decis, în urma discuţiilor şi la nivelul coaliţiei, unde UDMR a avut un alt punct de vedere şi în discuţiile din comisie s-a ajuns la o formulă, s-a găsit un compromis pentru care s-a întocmit raport. Eu sper să avem miercuri la votul final o decizie e primei camere, a Camerei Deputaţilor", a adăugat vicepremierul.

El a menţionat că este un compromis de care nu este fericit. "Este un compromis necesar politic ca Secţia specială să devină istorie şi să bifăm un element important în drumul spre ridicarea MCV", a punctat Barna.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat, joi, raport favorabil proiectului privind desfiinţarea Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie, adoptând şi un amendament al deputatului minorităţilor naţionale Ionel Stancu, care prevede că magistraţii pot fi trimişi în judecată doar cu încuviinţarea CSM. Proiectul urmează să intre în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor, care este primul for sesizat. Senatul este Cameră decizională. AGERPRES/(A - autor: Alina Novăceanu, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)

 

Citeşte şi:

 

Gorghiu: Important este să se dea votul pe proiectul privind desfiinţarea SIIJ, iar dosarele să meargă la DNA

 

Liderul deputaţilor PNL acuză PSD că nu a vrut introducerea pe ordinea de zi a proiectului de desfiinţare a SIIJ

 

Orban: Parlamentarii PNL vor susţine forma proiectului de desfiinţare a SIIJ convenită în coaliţie; e conform Constituţiei

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.