Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Premierul Florin Cîţu spune că Ziua Internaţională a Pădurilor, sărbătorită duminică, reprezintă un prilej "să ne întrebăm nu doar cum ne putem bucura de beneficiile pădurii, ci şi cum o putem proteja şi dezvolta pentru ca generaţiile viitoare să le cunoască".

"Beneficiile oferite de pădure nu au mai fost demult o preocupare pentru România, însă reprezintă o prioritate pentru actuala guvernare, determinată să îmbunătăţească legislaţia şi aplicarea ei. Scopul final este de a asigura în mod sustenabil toate funcţiile pădurii: de protecţie, social şi economic. Avem nevoie de o nouă strategie forestieră naţională ambiţioasă, pe care intenţionăm să o elaborăm anul acesta şi să începem să o aplicăm începând cu anul următor", afirmă premierul Cîţu într-un mesaj transmis cu ocazia Zilei Internaţionale a Pădurilor.

El precizează că tema propusă de Naţiunile Unite, "Restaurarea pădurii", este convergentă cu eforturile făcute în acest an de România, de a creştere suprafaţa împădurită a ţării

"Astăzi celebrăm Ziua Internaţională a Pădurilor. Naţiunile Unite au proclamat la 21 martie 2012 această zi dedicată pădurii, care an după an prinde tot mai multă amploare. Tema propusă anul acesta de Naţiunile Unite 'Restaurarea pădurii' este convergentă eforturilor noastre de a creşte semnificativ suprafaţa împădurită a ţării începând cu acest an. Prin Planul Naţional de Rezilienţă şi Redresare, vom aloca în perioada 2021-2026, resurse consistente pentru creşterea suprafeţei împădurite a ţării, cu prioritate în zonele vizate de deşertificare. Din acelaşi plan naţional, urmează să alocăm fonduri pentru proiecte de reconstrucţie ecologică a ecosistemelor forestiere existente, dar degradate. Totodată, ne dorim ameliorarea practicilor de exploatare forestieră prin investiţii în tehnologii prietenoase cu mediul, dar şi mijloace digitale de supraveghere şi control a activităţilor ilegale din păduri, în special a tăierilor ilegale de arbori", a mai transmis premierul. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: George Onea, editor online: Simona Aruştei)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.