COD GALBEN: 14-04-2021 ora 18 Intre 18:00 si 21:00 se va semnala local intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 55...65 km/h in Județul Olt, Județul Dolj, Județul Mehedinţi; COD GALBEN: 14-04-2021 ora 18 Intre 18:00 si 21:00 se va semnala intensificări locale ale vântului cu rafale de 55...60 km/h in Județul Teleorman;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a informat, luni, că sondajul efectuat în rândul preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare din străinătate şi locţiitorilor acestora relevă o opinie majoritară potrivit căreia modul de organizare şi desfăşurare a scrutinului parlamentar din 2020 în afara graniţelor ţării a fost "foarte bun".

Potrivit chestionarului de evaluare, pe o scală de la unu la zece, 50,5% dintre respondenţi au acordat nota 10 pentru organizarea scrutinului în străinătate, 31,4% - nota 9, iar 10,6% - nota 8. În schimb, doar 0,3% au dat nota 4 şi 1,7% nota 5.

La chestionar, până în data de 28 februarie, au răspuns 303 de preşedinţi ai birourilor electorale ale secţiilor de votare din străinătate şi locţiitori ai acestora, se arată într-un comunicat de presă al AEP, transmis AGERPRES.

Conform datelor transmise, 86,5% dintre respondenţi au apreciat utilitatea informaţiilor prezentate în materialele video ale AEP pentru desfăşurarea activităţii.

AEP aminteşte că pentru instruirea persoanelor care au intrat în procesul de desemnare ca membri-operatori de calculator ai birourilor electorale ai secţiilor de votare din străinătate, din perspectiva legislaţiei specifice alegerilor parlamentare, pentru prima dată, materialele prezentate au fost elaborate în format video cu scopul de a putea fi vizualizate oricând.

Potrivit comunicatului, 97,4% dintre respondenţi au confirmat intenţia de a participa la scrutine viitoare, ceea ce reprezintă "un indicator foarte important privind modul de organizare şi desfăşurare a alegerilor în străinătate".

AEP precizează că a transmis prin e-mail chestionarul celor 1.496 de preşedinţi ai birourilor electorale ale secţiilor de votare din străinătate şi locţiitori ai acestora, cu menţiunea că 1.259 dintre aceştia au fost desemnaţi, prin decizie a autorităţii, ca membri-operatori. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.