COD PORTOCALIU: 25-05-2025 ora 10 Intre 25 mai, ora 20 – 27 mai, ora 10 Fenomene vizate: se va semnala cantități însemnate de apă
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat sâmbătă, la Deva, că este necesară simplificarea ghidurilor de finanţare şi a procedurilor de obţinere a avizelor pentru proiectele cu finanţare europeană, în paralel cu descurajarea acelor firme care contestă procedurile de licitaţii doar pentru a bloca derularea unor anumite investiţii.
Prezent la o dezbatere pe tema Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, Ludovic Orban a arătat, în cadrul unei conferinţe de presă, că trebuie limitată perioada de acordare a avizelor de către toate entităţile publice, arătând, în context, că PNL a avut un proiect de lege în acest sens.
"Vă readuc aminte că PNL a depus un proiect de lege în care a redus termene, a stabilit termene limită pentru acordarea avizelor în cursul autorizării lucrărilor. De asemenea, vom îmbunătăţi, în continuare, legislaţia în care vom stabili termene limită pentru acordarea avizelor de către toate entităţile publice care sunt implicate în avizarea proiectelor care beneficiază de finanţări europene", a spus Ludovic Orban.
Potrivit acestuia, noile modificări ar putea apărea într-un interval de două-trei luni de zile.
Totodată, preşedintele PNL a menţionat că este nevoie şi de îmbunătăţirea legislaţiei în ceea ce priveşte achiziţiile publice, prin care să fie reduse termenele pentru proceduri, clarificări sau evaluări de proiecte, inclusiv în ceea ce priveşte descurajarea firmelor care depun contestaţii fără un fundament economic.
"Am dori ca în legislaţie doar o singură instanţă să se mai poată pronunţa după CNSC (Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor n.r.), pe parcurs. După aceea, trebuie puţin descurajate aceste contestări care se depun numai ca să blocheze proiectul, de către companii ale căror oferte n-au nicio şansă de a fi câştigate - şi aici trebuie să fie depusă o garanţie care să fie executată dacă este respinsă contestaţia la o procedură de licitaţie. Ca să se înţeleagă: dacă depui o contestaţie neîntemeiată şi pierzi contestaţia respectivă, pierzi bani, pentru că orice contestaţie depusă împiedică, de fapt, realizarea unui proiect. Dacă ea nu este întemeiată, nu este justificată, trebuie să plătească cel care face contestaţia pentru faptul că a ţinut pe loc proiectul respectiv", a explicat Ludovic Orban.
El a mai arătat că modificările vor trebui să ţină cont şi de contextul european în ceea ce priveşte legislaţia achiziţiilor publice.
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, parlamentarul european Siegfried Mureşan şi deputatul PNL Vetuţa Stănescu s-au aflat, sâmbătă, la Deva unde au participat la o dezbatere cu primarii pe tema Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. AGERPRES/(A, AS - autor: Sorin Blada, editor: Oana Popescu, editor online: Andreea Preda)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |