Prim-ministrul Florin Cîţu a declarat joi că în acest moment nu are sens o discuţie pe tema unui paşaport vaccinal, completată cu o măsură în plan intern privind o bonificaţie pentru cei care se imunizează, pentru că ar crea o discriminare până nu se dă tuturor românilor şansa să se vaccineze.
"Cei care se vaccinează au deja certificat de vaccinare. Este o adeverinţă care spune că te-ai vaccinat. Nu - şi vă spun de ce: creează o discriminare în societate. Până nu am dat şansa tuturor românilor să se vaccineze, nu are niciun sens să introducem un astfel de document şi asta este discuţia, ştiu, şi la nivel european. Deci, din punctul nostru de vedere, să introducem astăzi un document până când nu am dat şansa tuturor românilor să se vaccineze ar crea discriminări, pentru că sunt oameni care ar spune: 'Ok, eu vreau să mă vaccinez, dar nu am putut, pentru că nu au fost vaccinuri şi atunci nu înţeleg de ce altcineva care s-a vaccinat şi a fost într-o altă etapă şi voi aţi luat decizia să se vaccineze înainte ar trebui să aibă acest certificat de vaccinare'. Deci, până nu luăm toate persoanele să se vaccineze, nici nu are sens să discutăm despre aşa ceva, mi se pare o discuţie care nu are sens în momentul ăsta", a afirmat Florin Cîţu la B1 Tv, întrebat dacă vede fezabilă ideea certificatului/paşaportului vaccinal şi chiar o bonificaţie acordată celor care s-au imunizat. AGERPRES/ (A - autor: Daniel Florea, editor: Antonia Niţă, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citiţi şi:
VIDEO Cîţu: Reforma în sectorul public începe prin stoparea creşterii anvelopei salariale
Cîţu: Voi aduce în discuţia coaliţiei de guvernare problema imunităţii parlamentarilor
Cîţu: Mă aştept la reforme puternice privind DSP-urile, exact după această pandemie
Cîţu: De foarte multe ori merg pe jos la birou; mă opresc şi vorbesc cu bucureştenii
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.