Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ambasadorul Statului Israel, David Saranga, şi-a donat ziua de naştere pentru susţinerea unui proiect dedicat copiilor din cartierul Ferentari, una dintre cele mai defavorizate zone din Capitală, informează un comunicat al Asociaţiei "Zi de Bine" transmis AGERPRES.

În cadrul proiectului "Studiourile Ferentari", demarat de Asociaţia "Zi de Bine" în luna martie, peste 30 de copii din trupa "Playhood" vor putea să îşi exerseze abilităţile artistice într-un studio dotat cu toate echipamentele necesare pentru filmele şi poveştile pe care le au de spus.

Suma necesară pentru întregul proiect este de 35.000 de euro, bani cu care se vor realiza renovarea şi dotarea studioului, dar şi acoperirea costurilor necesare funcţionării acestuia până la finalul anului, precizează sursa citată.

"Fiecare clipă pe care aceşti copii o petrec în studio, la repetiţii şi filmări, e o clipă mai mult petrecută departe de stradă şi pericolele ei. Fiecare clipă în care se joacă şi învaţă într-un mediu prietenos şi încurajator înseamnă o şansă în plus de a ţine capul sus şi de a face un pas spre o viaţă mai bună. Noi ne-am propus să fim alături de ei acum, la începuturi, şi, de ce nu, să-i aplaudăm într-o zi, când vor urca pe scenele festivalurilor de teatru la care merită să ajungă", au declarat Melania Medeleanu şi Luciana Zaharia, fondatoarele Asociaţiei "Zi de Bine".

Trupa de teatru "Playhood", coordonată de actorul Ionuţ Oprea, s-a născut în urmă cu şapte ani, în cadrul Şcolii Generale 136. "Playhood" a început cu o misiune simplă, de a folosi artele vizuale şi ale spectacolului pentru a-i ajuta pe copii să-şi dezvolte abilităţi de bază ca cititul, scrisul şi gândirea critică. De-a lungul timpului, mai mulţi copii care s-au antrenat alături de Ionuţ Oprea au participat la festivalurile de profil din ţară şi din afara graniţelor, dând replica unor artişti precum Ada Solomon, Radu Jude şi mulţi alţii.

În 2020, Ionuţ Oprea şi Mădălina Dorobanţu au înfiinţat Asociaţia Ferentari, din nevoia de a ţine pasul cu succesul şi dezvoltarea proiectului "Playhood".

"După o lungă călătorie de 7 ani, iată că proiectul mult visat începe să se contureze. În decursul acestei perioade am învăţat adevărate lecţii de viaţă şi, totodată, am văzut cu ochii noştri schimbarea pe care a adus-o "Playhood" pentru copii din cartierul Ferentari. Este o imensă bucurie pentru mine să văd cum munca lor este apreciată şi recunoscută de artişti de top şi de mass media şi că unii dintre copii chiar au început să primească roluri plătite în diferite producţii. Cu alte cuvinte, abia aştept să ţin prima oră de curs direct din Studiourile Ferentari", a declarat Ionuţ Oprea, actor şi co-fondator Asociaţia Ferentari. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.