Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Premierul Florin Cîţu afirmă că, în sectorul public, nu mai există un salariul minim, sporurile fiind acordate "doar pentru că tu apari la locul de muncă".

"Am spus că în aceşti patru ani de zile veniturile în sectorul public (...) s-au dublat, cifrele sunt reale (...) Gândiţi-vă că în 2016 se cheltuiau 53 de miliarde de lei cu personalul bugetar, astăzi se cheltuiesc 110 miliarde de lei. Dintre aceste 110 miliarde de lei, 27 aproape sunt sporuri. Nu ar fi o problemă dacă aceste sporuri ar merge la oameni care şi-au făcut treaba şi peste, (...) din păcate, aceste sporuri sunt date doar pentru că tu apari la locul de muncă, 99% dintre ei", a precizat Cîţu, la B1 TV.

El a adăugat că noua lege a salarizării va stabili indici de performanţă pentru respectivele sporuri, în sectorul public.

"Venim cu o lege a salarizării nouă. Acolo se va lucra la modul în care vor fi distribuiţi aceşti bani. Aceşti 110 miliarde de lei vor fi distribuiţi pe criterii de performanţă. Oamenii vor avea indicatori de performanţă pe care îi vom face împreună cu companii, de multe ori va trebui să luăm companii din sectorul privat care să ne ajute să definim aceşti indicatori şi oamenii vor fi remuneraţi în funcţie de performanţe. Cred că în sectorul bugetar sunt oameni buni care (...) trebuie premiaţi", a adăugat premierul.

El susţine că nu mai există salariu minim în sectorul public, acesta fiind, în opinia sa, un reper în evaluarea veniturilor în zona bugetară.

"În sectorul public nu cred că mai există un salariu minim. Nu cred că mai găseşti salariu minim în sectorul public. De aici ar trebui să începem", a spus Cîţu.

Întrebat dacă este "în război" cu sindicatele, premierul a răspuns: "Sindicatele sunt în război cu mine, Nu, eu vreau doar transparenţă". AGERPRES/(A - autor: Oana Ghiţă, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Adrian Dãdârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.