COD GALBEN: 17-05-2025 ora 10 Intre 17 mai, ora 10 – 17 mai, ora 21 se va semnala intensificări ale vântului
Premierul Florin Cîţu a declarat vineri că este prematur să aibă loc, oficial, o discuţie pe tema unui paşaport de vaccinare, în condiţiile în care, în România, până în prezent, doar o mică parte a populaţiei a fost imunizată cu serul anti-COVID, deşi ţara noastră se numără printre statele UE care au o campanie de succes în acest domeniu.
"Eu am spus opinia Guvernului de câteva ori. Nu avem această discuţie, în acest moment. Este prematur. În momentul în care ai doar un început al campaniei de vaccinare nu poţi să vorbeşti despre un paşaport de vaccinare. Dacă vom avea toată populaţia vaccinată, atunci da, bineînţeles", a precizat Florin Cîţu, la Parlament, întrebat, în legătură cu discuţiile purtate la nivel european privind introducerea unui paşaport de vaccinare anti-COVID, dacă a avut o discuţie în acest sens cu şeful statului.
Mai mult, întrebat dacă se au în vedere discuţii bilaterale cu Grecia şi Israel pe acest subiect, premierul a afirmat: "Nu există un astfel de mandat la nivel de Guvern, nu există niciun mandat să discutăm bilateral cu Grecia pentru un paşaport de vaccinare".
"Guvernul nu a dat un astfel de mandat nici unui ministru. Eu v-am spus, opinia în acest moment este că nu putem să discutăm despre aşa ceva când avem doar o mică parte din populaţie (imunizată - n.r.), chiar dacă noi suntem printre ţări avansate din Uniunea Europeană care au o campanie de vaccinare de succes", a adăugat prim-ministrul. AGERPRES/(A - autor: Daniel Florea, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ady Ivaşcu)
Citeşte şi:
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.