Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Premierul Florin Cîţu a afirmat, luni, că amendamentele depuse de PSD la bugetul pe anul 2021 au un impact bugetar de aproape 6% din PIB şi a susţinut că social-democraţii vor să scoată România din Uniunea Europeană.

"Am primit lista amendamentelor care au fost depuse şi de la PSD. Impactul bugetar este de aproape 6% din PIB. Aceasta ar însemna să mergem cu deficitul la 13% din PIB aproape. M-am uitat la sursa de finanţare şi fără niciun fel de surpriză vedem exact ce vrea să facă PSD cu România, vrea să o scoată din UE. Adică sursa de finanţare reprezintă contribuţia României la UE. Pentru cei care nu ştiu, la Ministerul de Finanţe, la acţiuni generale, plătim contribuţia la UE. De acolo vrea să ia PSD banii, să ne lase fără contribuţii la UE, ca să ne scoată din UE. Astea sunt amendamentele PSD", a spus Cîţu, înainte de şedinţa Biroului Executiv al PNL.

El a vorbit şi despre un amendament al preşedintelui PNL, Ludovic Orban, şi al deputatului Florin Roman care prevede acordarea a 24 de călătorii gratuite pentru studenţi.

"Am încredere că fiecare amendament depus de colegii mei va veni şi cu sursele de finanţare şi atunci vom vedea. Eu tot ce pot să spun este că nu putem depăşi deficitul de 7,16%", a spus Cîţu.

Premierul a precizat că doreşte un calendar accelerat pentru adoptarea în Parlament a proiectului bugetului de stat pe acest an.

"Sunt sigur că astăzi ajunge în Parlament, au fost câteva modificări în funcţie de Consiliul Legislativ şi aşa mai departe, dar cum ajunge, vom avea şi calendarul. Sper să fie cât mai repede", a declarat Cîţu. AGERPRES/(A-autor: Florentina Peia, editor: Mihai Simionescu, editor online: Adrian Dãdârlat)

 

Citeşte şi:

 

Grindeanu, premierului Cîţu: Timp de un an, cu fiecare acţiune, aţi îndepărtat România din UE

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.