Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele filialei judeţene a USR Sibiu, Adrian Echert, cere organizarea de concursuri "pe bune", mai ales pentru conducerea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) şi a spitalelor aflate în subordinea Consiliului Judeţean, iar viitorii manageri să nu fie numiţi politic.

"Poziţia noastră este ca şi pentru celelalte funcţii în cadrul administraţiei de stat, este să existe concursuri pe bune, concursuri la care să participe oameni competenţi şi să îşi facă treaba din punct de vedere profesionist. Nu ne interesează să fie extensii ale politicului în aceste instituţii, deci vrem concursuri. Va exista din câte ştiu şi o hotărâre de guvern în lunile următoare care va deschide din nou posibilitatea de a avea concursuri, lucru care s-a oprit în partea de pandemie şi atunci aşteptăm în organizaţiile din subordinea Consiliului Judeţean, cât şi a Guvernului să vedem deschidere de concurs pentru posturile cheie", a declarat liderul judeţean al USR Sibiu, Adrian Echert luni, într-o conferinţă de presă.

USR PLUS a cerut în 2020 conducere militară în fruntea DSP şi a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu. În prezent, DSP Sibiu încă mai are conducere militară, însă liderul judeţean al USR Sibiu crede că medicul colonel Daniel Chelcea ar trebui să îşi înceteze mandatul de director executiv interimar şi să se organizeze un concurs pentru acest post. Daniel Chelcea este director medical al Spitalului Militar din Sibiu şi a fost detaşat să conducă DSP Sibiu, după ce fostul director a demisionat.

Întrebat dacă se mai impune păstrarea conducerii militare la DSP Sibiu, liderul USR a spus: "În momentul de faţă, cred că se pot organiza concursuri pe toate aceste funcţii, nu mai e necesitatea unei conduceri de criză, care să fie numită interimar. Cât de repede se va putea organiza, atât din punct de vedere legal, trebuie să treacă acea hotărâre de guvern care să permită organizarea din nou a concursurilor."

Adrian Echert susţine că în fruntea DSP şi a spitalelor din judeţ ar trebui să fie manageri aleşi în urma unor concursuri.

"Din punctul meu de vedere personal ar trebui să fie concurs. (...) Aici discutăm de un post cu responsabilitate, mai ales în această perioadă. Trebuie să fie concurs cu rigorile legale în vigoare, cu nicio legătură legată de partid. Dacă se întâmplă ca persoana respectivă să fie şi membru de partid, asta nu cred că ar trebui să fie un impediment, dar ideea e ca concursul respectiv să fie făcut pe bune", a spus Adrian Echert referindu-se la postul de director al DSP.

Atât la DSP, cât şi la cel mai mare spital public din judeţul Sibiu, Spitalul Judeţean, actualele conduceri sunt numite interimar. Dacă la DSP încă mai este conducere militară, la Spitalul Judeţean, actualul director interimar, Florin Neag, este membru PNL, fost administrator public al judeţului. AGERPRES/(A-autor: Isabela Paulescu, editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.