Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Premierul Florin Cîţu a declarat sâmbătă că Legea salarizării unitare va fi modificată în acest an, salarizarea bugetarilor urmând să fie stabilită după refacerea acestui act normativ.

"Anul acesta refacem Legea salarizării unitare şi pornim de acolo. Nu am fost de acord cu acea lege, nu am votat-o în Parlament. Nu sunt de acord cu aberaţiile pe care le-au votat cei de la PSD în Parlament şi s-a văzut clar că au dus România într-o direcţie greşită şi au şubrezit stabilitatea fiscală a ţării. Nu mai spun de ce analize primeam de la agenţiile de rating referitoare la Legea pensiilor sau Legea salarizării, (...) că nu sunt sustenabile, că România poate să intre în incapacitate de plată. În momentul în care am oprit acel dezmăţ, s-a schimbat tonul acestor agenţii de rating. (...) Ceea ce se va întâmpla cu salarizarea în sectorul bugetar vom şti exact după ce vom avea Legea salarizării unitare. Există un grup de lucru deja format în acest sens", a afirmat Florin Cîţu într-o conferinţă de presă.

 



Referindu-se la sporurile salariale, Cîţu a precizat că acestea au fost de 26,7 miliarde de lei în anul 2020.

"Anvelopa salarială este de 109,5 miliarde de lei, sporurile pentru condiţii de muncă şi alte sporuri - 9,8% din total anvelopă salarială. Potrivit art. 25, alin. 1 al Legii 153/2017 (Legea cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice - n.r.), partea variabilă a salariului conţine şi indemnizaţii, premii şi alte adaosuri, care nu ar trebui să depăşească 30% din suma salariului de bază la nivelul unei instituţii publice. Amintesc că nu am votat acea lege nici eu, nici colegii mei din PNL. Deci, nu susţinem acea formă a legii şi de aceea am venit public şi am spus că nu susţinem acele sporuri care sunt date pe tot felul de criterii, dar niciunul pe criterii de performanţă. Dacă luăm partea variabilă din anvelopa salarială, vedem că aceasta a fost de 26,7 miliarde de lei în anul 2020, aproximativ 24,4% din total anvelopă salarială", a adăugat Cîţu.

Premierul a amintit că au fost păstrate pentru 2021 cheltuielile cu salariile personalului la nivelul lui decembrie 2020. "Nu facem niciun rabat la acest lucru", a spus Cîţu. AGERPRES/(A - autor: Daniel Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)

 

Citeşte şi:

 

Premierul Cîţu: România, în deficit excesiv din cauza politicilor dezastruoase din perioada 2017-2019

 

Cîţu, întrebat despre un eventual acord cu FMI: Nu, niciodată

 

Premierul Cîţu: Am fost felicitaţi la Bruxelles pentru cum am pregătit campania de vaccinare

 

Cîţu: Prin buget reparăm dezmăţul făcut de PSD; Tovarăşul Ciolacu, când ai timp, dă-mi un telefon!

 

Premierul Cîţu: Aşteptările mele pentru miniştri - performanţă, eficienţă; în vară - evaluare cu mandatele pe masă

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.