Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele PSD Bucureşti, Gabriela Firea, a susţinut vineri că hotărârea Consiliului Local al Sectorului 1 referitoare la schimbarea patrimoniului a patru spitale este ilegală şi 'lasă în aer patru spitale'.

Este vorba de Spitalul pentru Copii "Grigore Alexandrescu", Spitalul Clinic de Urgenţă de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri, Spitalul Floreasca şi Spitalul de Urgenţe Oftalmologice, pentru care Primăria Sectorului 1 a decis, miercuri, transmiterea din administrarea Consiliului Local a terenurilor şi clădirilor aferente în administrarea unităţilor sanitare publice respective.

"Elementul de ilegalitate este că acele patru spitale au trecut în administrarea Consiliului Local al Sectorului 1 prin hotărâre de Guvern, iar schimbarea acestei decizii trebuia să se ia tot printr-o hotărâre de guvern, prin care să se preia administrarea unui număr de spitale printr-un act normativ echivalent. Această hotărâre de Consiliu Local nu are practic nicio valoare juridică, dar face un rău imens în acest moment, pentru că lasă în aer cele patru spitale. Dacă doamna Armand (primarul Sectorului 1 - n.r.), s-ar fi dus la Guvern şi ar fi solicitat o HG prin care să i se ia aceste patru spitale pentru că nu doreşte să le mai finanţeze, nu doreşte să le mai administreze, măcar Guvernul avea posibilitatea să le preia la Ministerul Sănătăţii şi acum, în acest moment, când noi discutăm, administrarea era una certă", a spus Firea într-o conferinţă de presă la sediul central al PSD.

Ea a făcut referire şi la varianta preluării celor patru spitale de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

"Trebuia să se procedeze legal de următoarea manieră - o hotărâre de guvern care să o abroge pe cea din 2002, un proiect de hotărâre votat în Consiliul General cu două treimi, care să accepte preluarea administrării de către Consiliul General, respectiv administrarea prin ASSMB. Doar aşa se putea închide cercul din punct de vedere juridic, astfel încât aceste spitale să nu fie în aer în acest moment. Ele au rămas, practic, cu administrare proprie, adică 4 spitale care nu sunt unităţi de producţie, nu sunt îndreptate către profit, să îşi găsească surse de finanţare pentru continuarea activităţii. Spitalele nu au aceste sume pentru plata utilităţilor, pentru activităţile curente, pentru pază, pentru reparaţii, anumite investiţii care se fac", a menţionat Firea.

Joi, primarul Clotilde Armand afirma că prin acea hotărâre de consiliu nu a tăiat finanţarea, ci a intrat în legalitate în privinţa spitalelor, catalogând "presupusele tăieri de fonduri" ca fiind "dezinformări care nu au legătură cu realitatea".

"Prin Hotărârea Consiliului Local, prin care am transferat cele 4 spitale din administrarea noastră în administrarea unităţilor sanitare respective, nu am tăiat finanţarea acestora, nu am făcut decât să aplicăm legea, să respectăm o Decizie a Curţii de Conturi şi să punem în acord situaţia de fapt cu situaţia de drept. Aceste spitale trebuiau să fie transferate din administrarea Sectorului 1 în administrarea unităţilor sanitare publice respective de aproximativ 16 ani. Nu am tăiat nicio finanţare, am transferat doar patrimoniul imobiliar. Din neştiinţă sau rea-voinţă, am asistat la un concurs de ştiri sau opinii pe acest subiect, care mai de care mai false sau mai pe lângă subiect", a declarat primarul Sectorului 1, Clotilde Armand. AGERPRES/(A - autor: Dana Piciu, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)

 

Citeşte şi:

 

Firea: Consilierii locali ai PSD solicită abrogarea hotărârii care taie finanţarea a 4 spitale din Bucureşti

 

Protest al parlamentarilor şi consilierilor locali ai PSD faţă de retragerea finanţării pentru 4 spitale

 

VIDEO Vlad Voiculescu: Spitalul ''Grigore Alexandrescu'' nu a fost văduvit de fonduri prin decizia luată în CL Sector 1

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.