Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Prima condamnare în România pentru negarea Holocaustului reprezintă un mesaj foarte puternic al justiţiei pentru respectarea legii şi un semnal de alarmă că fenomenul antisemitismului este prezent şi trebuie combătut cu fermitate, a declarat deputatul PNL Alexandru Muraru, reprezentant special al Guvernului pentru promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului şi a Xenofobiei.

"Am luat act de decizia, în primă instanţă, a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti privind condamnarea dlui Vasile Zărnescu pentru săvârşirea infracţiunii de negare a Holocaustului, prev. de art. 6 alin. 1 din O.U.G. 31/2002, cu aplic. art. 5 din Codul penal. Prima condamnare în România pentru negarea Holocaustului este un mesaj foarte puternic al justiţiei, un îndemn ferm la respectarea legii, este o probă pe care justiţia o trece, în sfârşit, după ce numeroase astfel de cazuri, investigate de parchete, s-au finalizat fără rezultat. Este, în acelaşi timp, un semnal de alarmă important către instituţiile statului, că fenomenul antisemitismului este prezent şi că acesta trebuie combătut cu fermitate, cu toate instrumentele instituţionale existente", a transmis, joi, într-un comunicat de presă, Alexandru Muraru.

El a menţionat că aceste acte de negare a Holocaustului, motivate de prejudecăţi, de ură, pun la îndoială principiile drepturilor omului - nediscriminarea şi dreptul la demnitate.

Muraru a atras atenţia că există un număr important de cauze referitoare la incidente antisemite pe care instituţiile statului nu le-au soluţionat.

"Deşi România a fost între ţările care au adoptat (2016) rezoluţia cadru cu privire la crearea unei definiţii universale de lucru pentru antisemitism şi a inclus-o în legislaţia naţională încă din 2018 (prin Legea nr 157/2018 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, care stabileşte pedepse de la 3 luni până la 10 ani pentru infracţiuni de la promovarea în mod public a unor idei, concepţii sau doctrine antisemite, până la constituirea de organizaţii antisemite sau aderarea la acestea), există un număr important de cauze pe care instituţiile statului nu le-au soluţionat. Agenţia Uniunii Europene pentru Drepturi Fundamentale a arătat că, în cazul României, deşi incidentele antisemite au avut o creştere importantă în perioada 2008-2018, unităţile de poliţie sau parchet nu au soluţionat cazurile. Această problematică a fost dezbătută în ultimii ani de organisme internaţionale", a adăugat deputatul.

El a mai spus că motivele cele mai des întâlnite de specialişti sunt lipsa cunoaşterii jurisprudenţei în materie, a pregătirii şi a training-urilor de specialitate pentru poliţişti sau magistraţi în materia cadrului legislativ privind combaterea antisemitismului.

"În îndeplinirea mandatului meu, de reprezentant special al Guvernului, voi acţiona în sensul promovării şi susţinerii de măsuri legislative şi administrative, astfel încât cei însărcinaţi cu apărarea legii să cunoască şi să-şi însuşească practici şi modele europene relevante pentru a crea proceduri operaţionale, pentru a colecta date (modalitatea de a le înregistra şi de a răspunde la ele) şi, în definitiv, pentru a consolida capacitatea de înţelegere a trăsăturilor specifice infracţiunilor de ură cu caracter antisemit şi negare a Holocaustului la nivelul funcţionarilor şi a aparatului de stat însărcinat cu aplicarea legii (poliţişti judiciari, procurori, magistraţi)", a transmis Alexandru Muraru.

Vasile Zărnescu, fost locotenent colonel în Serviciul Român de Informaţii, a fost condamnat, joi, de Judecătoria Sectorului 3 la un an şi o lună de închisoare cu amânarea executării pedepsei pentru infracţiunea de negare a Holocaustului.

Potrivit minutei deciziei, Vasile Zărnescu a fost condamnat la 6 luni pentru fapta din 28 aprilie 2013, respectiv publicarea articolului intitulat "Falsitatea noţiunii de holocaustolog" pe site-ul www.altermedia.info, la 9 luni închisoare pentru articolul "Înşelătoria secolului XX" din data de 11 februarie 2014 şi la 6 luni închisoare pentru cartea "Sabin Orcan Suporter", publicată la editura Tempus Bucureşti, expusă spre vânzare la librăria Eminescu din Bucureşti în data de 24 noiembrie 2017.

"În temeiul art. 38 al. 1 rap. la art. 39 alin. 1 lit. b Cod. pen. contopeşte pedepsele aplicate, astfel că stabileşte în sarcina inculpatului Vasile Zărnescu pedeapsa cea mai grea, de 9 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 4 închisoare, reprezentând 1/3 din cumulul celorlalte pedepse stabilite, în final inculpatul având de executat pedeapsa de 1 an şi o lună închisoare", se arată în minută.

Instanţa a stabilit totodată amânarea aplicării pedepsei închisorii cu un termen de supraveghere de 2 ani, care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, Zărnescu urmând să respecte o serie de măsuri de supraveghere. Instanţa i-a atras atenţia acestuia că, în cazul nerespectării măsurilor şi obligaţiilor impuse şi al săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, se poate dispune revocarea amânării aplicării pedepsei.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.