Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Liderul PLUS, Dacian Cioloş, susţine că pentru funcţia de prefect este urmărită în primul rând "competenţa şi asumarea unor obiective, respectul pentru muncă şi empatia".

"Am văzut că domnul Traian Berbeceanu şi-a luat la revedere de la funcţia de prefect, după negocierile politice în care s-a stabilit unde numeşte prefecţi fiecare partid din coaliţia de guvernare. Eu ştiu că e un om care nu fuge la greu, aşa că nu înţeleg unde se grăbeşte să plece", a scris, marţi seară, pe Facebook, Dacian Cioloş.

El subliniază că în "funcţii publice cu o responsabilitate mare" trebuie "să fie oameni competenţi, care au demonstrat că ştiu ce au de făcut şi e nevoie de multe ori şi de continuitate".

"Lăsând gluma la o parte, situaţia în care ne aflăm presupune ca în funcţii publice cu o responsabilitate mare să fie oameni competenţi, care au demonstrat că ştiu ce au de făcut şi e nevoie de multe ori şi de continuitate. Chiar dacă numirea în funcţia de prefect la Bucureşti revine PLUS, asta nu înseamnă că avem în vedere doar criterii de partid, ci în primul rând urmărim competenţa şi asumarea unor obiective, respectul pentru muncă şi empatia", precizează Cioloş.

Conform negocierilor din coaliţia de guvernare, funcţia de prefect al municipiului Bucureşti a revenit PLUS.

Marţi, Traian Berbeceanu, numit prefect al Capitalei anul trecut de către PNL, a scris pe Facebook că "revocarea din funcţia de prefect al municipiului Bucureşti, ca şi numirea, de altfel, sunt decizii politice, fireşti".

"Am acceptat această funcţie în urmă cu trei luni, cu multă bună-credinţă, într-o perioadă deosebit de complicată. Am avut un mandat scurt, dar plin de provocări dintre cele mai grele, cărora nu le-aş fi făcut faţă fără ajutorul vostru, al bucureştenilor, în primul rând, dar şi cu sprijinul total al colegilor din Prefectură şi al colaboratorilor din toate instituţiile", a precizat Berbeceanu.

El şi-a exprimat dorinţa ca "viitorul prefect, cel care va fi nominalizat de USR PLUS, să fie unul dedicat total cetăţenilor municipiului Bucureşti, să fie o persoană care să respecte şi să aplice legea, dincolo de orice fel de interese", "să facă numai lucruri bune". AGERPRES/(AS - autor: Andreea Rotaru, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.