Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Premierul Florin Cîţu a declarat, luni, că va verifica dacă planul de măsuri după tragedia de la spitalul din Piatra Neamţ a fost implementat.

"Mă interesează mai mult să vedem ce s-a făcut după tragedia de la Piatra Neamţ. De exemplu, pentru că a existat o anchetă, au existat mai multe rapoarte, a existat şi un plan de măsuri şi vreau să văd dacă acelea au fost implementate. Aici suntem. Ceea ce s-a întâmplat la 'Matei Balş' şi această tragedie vom avea concluziile în curând şi vom vedea de aici dacă trebuie să luăm şi alte măsuri. (...) Vom vedea dacă s-a implementat sau nu. Acest raport ştiu că a fost furnizat Ministerului Sănătăţii. Există şi un plan de măsuri care este actualizat frecvent, pentru că este actualizat săptămânal şi vom vedea dacă acele măsuri au fost implementate sau nu. În această fază suntem acum", a spus Cîţu, înainte de şedinţa Biroului Executiv al PNL.

 


El a reiterat că la Institutul "Matei Balş" ancheta este în curs.

"Nimeni nu este mai presus de lege şi dacă găsim că cineva a fost vinovat, va trebui să răspundă. (...) Problema nu este numai despre căldură. Am cerut şi eu informaţii să văd ce s-a întâmplat în acea perioadă. Ştim foarte bine că au fost probleme cu furnizarea agentului termic pentru acea zonă la începutul anului. Nu ştiu dacă se remediase sau nu. (...) Vom vedea care au fost parametrii în care a fost furnizat agentul termic. Repet, este o anchetă în curs (n.r. la 'Matei Balş') şi pe mine mă interesează ce s-a întâmplat", a afirmat premierul.

El a precizat că are o comunicare foarte bună cu toţi colegii din Guvern. AGERPRES/(AS-autor: Florentina Peia, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)

 

* Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO  

 

Citeşte şi:

 

VIDEO LIVE UPDATE Neamţ: Incendiu la Secţia ATI din incinta Spitalului Judeţean; a fost activat Planul Roşu de Intervenţie 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.