Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Mai multe ambasade la Bucureşti au transmis mesaje de condoleanţe familiilor persoanelor care au murit în incendiul de la Spitalul "Matei Balş" de vineri dimineaţă.

"Suntem profund întristaţi de tragedia pacienţilor de la Institutul 'Matei Balş' din Bucureşti. Transmitem condoleanţe familiilor îndoliate şi însănătoşire grabnică pacienţilor afectaţi de incendiu", a transmis Ambasada Germaniei pe Facebook.


Şi Ambasada Poloniei la Bucureşti a transmis condoleanţe familiilor celor care şi-au pierdut viaţa în urma incendiului de la spitalul bucureştean.

Un mesaj asemănător a venit şi din partea Ambasadei Belgiei. "Transmitem condoleanţele noastre sincere familiilor îndoliate în urma incendiului de la Institutul 'Matei Balş'. Însănătoşire grabnică pacienţilor care acum se recuperează!", este textul publicat pe pagina de Facebook a misiunii diplomatice.

Reprezentanţii Ambasadei Franţei la Bucureşti au distribuit pe Twitter mesajul secretarului de stat pentru Afaceri Europene, Clement Beaune.

 


"Gândurile mele se îndreaptă către familiile victimelor şi către poporul român, lovit de o nouă tragedie, la trei luni după incendiul de la Piatra Neamţ", a scris oficialul francez pe reţeaua de socializare.

Cinci persoane au murit în urma unui incendiu care a izbucnit vineri dimineaţă la Spitalul "Matei Balş" din Bucureşti, într-un pavilion unde erau trataţi pacienţi cu COVID-19. Restul pacienţilor au fost transferaţi la mai multe spitale. AGERPRES/(AS - autor: Oana Ghiţă, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.