Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Vicepremierul Dan Barna a afirmat că este nevoie de "măsuri foarte dure" pentru respectarea regulilor în zonele din spitale cu risc de incendiu, pentru a evita tragedii precum cea de la Institutul "Matei Balş".

"În primul rând, vreau să transmit condoleanţe şi solidaritate familiilor afectate de această tragedie, de această nouă dramă, care se întâmplă la un spital din România. Aşteptăm în orele următoare să vedem care a fost cauza acestui accident, sunt mai multe teorii în spaţiul public şi evit să fac orice speculaţii, tocmai pentru a avea din partea autorităţilor responsabile o concluzie asupra a ceea ce s-a întâmplat acolo. E totuşi de remarcat promptitudinea şi viteza reacţiei, faptul că toate cele 102 persoane din pavilionul respectiv, din clădirea aceea, au fost mutate, 44 sunt deja în alte spitale. Pare că reuşim să învăţăm de la o tragedie la alta. Din păcate, nu reuşim să le şi evităm, dar reacţia echipelor de intervenţie a fost şi tehnic şi cantitativ, aş spune, una mulţumitoare, ceea ce este un lucru important", a declarat Barna, vineri, la RFI.

Potrivit vicepremierului, orice neglijenţă poate avea ca efect pierderea de vieţi omeneşti.

"Nu ştiu încă exact cauza accidentului din această dimineaţă, însă e foarte clar că trebuie măsuri foarte dure pentru respectarea regulilor în zone în care se utilizează oxigen, în zone din spital cu risc de incendiu, pentru că orice "lasă că merge şi aşa", orice neglijenţă, indiferent care vom constata că a fost cauza acestui accident, poate să aibă ca efecte pierderea de vieţi omeneşti, ceea ce este singura dramă care nu mai poate fi reparată. E o tragedie, regret şi sunt alături de familiile afectate", a răspuns Barna, întrebat ce poate fi făcut pentru a evita astfel de tragedii, cum a fost şi incendiul de anul trecut, de la Spitalul din Piatra Neamţ.

Un incendiu a izbucnit, vineri dimineaţă, la un pavilion al Institutului ''Matei Balş'' din Capitală, iar patru persoane au decedat. AGERPRES/(AS - autor: Mirela Bărbulescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Anda Badea)

 

Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO

 

Citiţi şi:

 

Incendii produse în spitale şi unităţi farmaceutice (cronologie 2010-2021)

 

VIDEO LIVE UPDATE Neamţ: Incendiu la Secţia ATI din incinta Spitalului Judeţean; a fost activat Planul Roşu de Intervenţie

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.