Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Klaus Iohannis este un susţinător al reformelor reale în zona de infrastructură şi al companiilor de stat din acest sector, a declarat vicepremierul Dan Barna, referindu-se astfel la discuţiile purtate, joi, la Palatul Cotroceni, la care a fost prezent şi ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă.

"Am găsit în preşedintele Klaus Iohannis un susţinător şi un aliat în lupta noastră pentru a promova reforme reale în zona de infrastructură şi a companiilor de stat din acest sector. În întâlnirea pe care am avut-o azi la Cotroceni, alături de colegul meu Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor, i-am spus preşedintelui că, din punct de vedere al infrastructurii de transport, una dintre priorităţile actualului guvern va fi recondiţionarea şi modernizarea căilor ferate, astfel încât trenul să redevină una din opţiunile preferate ale românilor. Pe de altă parte, proiectele de construcţie şi reparare a infrastructurii rutiere şi feroviare trebuie să fie planificate în aşa fel încât să fructificăm la maximum oportunitatea fondurilor care vor veni prin PNRR. Aceasta este o oportunitate pe care colegul meu Cătălin Drulă o înţelege foarte bine şi lucrează intens pentru a o transforma în realitate", a scris liderul USR pe Facebook.

El a menţionat că în cadrul întâlnirii cu preşedintele Iohannis s-a "discutat aplicat" despre câteva dintre proiectele prioritare în următorii ani.

"În privinţa companiilor de stat a existat un consens asupra necesităţii ca în conducerea lor să fie numiţi manageri profesionişti, capabili să le administreze performant în interesul şi beneficiul public. Pentru multe astfel de companii ar fi o premieră. În contextul oportunităţii resurselor asigurate de PNRR şi a necesităţii deja dramatice de a face reforme structurale în următoarele luni, obiectivele şi mizele acestui guvern nu pot fi decât reformiste, oricâtă rezistenţă inerţială întâlnim în sistem", a susţinut Barna. AGERPRES/(AS- autor: Irinela Vişan, editor: Antonia Niţă, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.