Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele PSD Braşov, senatorul Marius Dunca, a susţinut, marţi, referindu-se la schimbarea directorilor de şcoli, că "asistăm la cea mai mare operaţiune de politizare a învăţământului românesc după Revoluţie".

"Cum este posibil ca peste 1.000 de directori de şcoală să fie schimbaţi peste noapte de actuala guvernare, fără concurs, fără criterii profesionale, doar după bunul plac al politicienilor din noua coaliţie? Este cea mai mare operaţiune de politizare a învăţământului românesc după Revoluţie. Dacă ar avea onoare şi respect faţă de alegătorii lor, miniştrii USR-PLUS ar trebui să îşi dea imediat demisia, mai ales că, la formarea guvernului, declarau ferm că "depolitizarea este o condiţie pentru guvernarea alături de PNL", a afirmat Dunca, într-un comunicat de presă.

Conform acestuia, în timp ce "Coaliţia ţeparilor" e preocupată cu instalarea "politrucilor" la conducerea unităţilor de învăţământ, peste 65.000 de elevi nu au avut acces la cursurile online şi, din acest motiv, riscă să rămână cu mediile neîncheiate.

"În judeţul Braşov, 3.000 de şcolari se află în această situaţie. Din păcate, se pare că guvernanţii de dreapta au ei înşişi reale probleme cu matematica: 233.000 de copii nu aveau tablete, s-au distribuit 250.000 şi acum 287.000 de copii nu au tablete! În loc să discute despre redeschiderea şcolilor, actuala coaliţie de la guvernare este mai preocupată de împărţirea funcţiilor. "Ciolaniada" este mai importantă decât viitorul copiilor noştri. Generaţiile viitoare vor plăti pentru incompetenţa acestei guvernări, dar nu este oare un preţ prea mare? Se doreşte să devenim un popor incult, uşor de manipulat? Un lucru este sigur: pentru şcoala românească, guvernarea Dreptei începe mereu cu stângul!" a concluzionat senatorul Marius Dunca. AGERPRES/(AS-autor: Diana Dumitru, editor: Karina Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.