Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat vineri că şeful statului, Klaus Iohannis, trebuie să ceară ''imperativ'' Guvernului, la întâlnirea de la Palatul Cotroceni, să nu vândă ''pe nimic'' companiile româneşti.

"Iohannis trebuie să facă un singur lucru la şueta anticonstituţională cu miniştrii de la Cotroceni: să ceară imperativ ca acest Guvern să nu vândă pe nimic companiile româneşti! Timp de un an nu am permis ca acest Guvern de dreapta, care a dus România în faliment, să vândă tot din casă! Ne-am bătut cu ei în Parlament şi am reuşit să stopăm vânzarea activelor celor mai profitabile companii de stat: Hidroelectrica, Romgaz, Nuclearelectrica, Transgaz, CEC şi Aeroporturi Bucureşti. Acum însă, pentru că ştie că în curând nu-l va mai împrumuta nimeni, Cîţu vrea să dea un nou asalt asupra avuţiei naţionale şi să treacă peste legea PSD care îl bloca să vândă activele în plină criză sanitară şi economică. 10 miliarde de euro şi aproape 18.000 de salariaţi. Aceasta este miza lui Cîţu. Îl avertizez pe Iohannis să nu fie părtaş la acest furt! Şi să ia aminte că nici acum nu-i vom lăsa", a scris Ciolacu pe Facebook.

 


Preşedintele Klaus Iohannis va avea, vineri, la Palatul Cotroceni, o întâlnire cu prim-ministrul Florin Cîţu şi miniştrii propuşi de PNL în cabinet.

Este vorba de ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, ministrul Energiei, Virgil Popescu, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, şi ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, întâlnirea şefului statului cu membri ai Guvernului va avea loc la ora 12,00.

Joi, preşedintele Iohannis a avut o întâlnire cu premierul Florin Cîţu şi membri ai Guvernului din partea USR PLUS. AGERPRES/(AS-autor: Dana Piciu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.