Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că au fost rambursate, marţi, partidelor politice parlamentare şi neparlamentare care au îndeplinit condiţiile legale sumele aferente cheltuielilor efectuate în campania electorală pentru alegerile locale din anul 2020.

"Cuantumul total al sumelor rambursate din disponibilul existent în bugetul anului 2020 este de 123.000.000,00 lei. Precizăm că suma de 27.000.000,00 lei va fi plătită din resursele financiare aferente bugetului din anul 2021, respectiv în luna ianuarie", se arată într-un comunicat al AEP transmis, marţi, AGERPRES.

Potrivit legislaţiei în vigoare, în cel mult 90 de zile de la data alegerilor locale, AEP rambursează partidelor politice, alianţelor politice, organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, pe baza documentelor justificative furnizate de mandatarul financiar în cel mult 30 de zile de la data alegerilor, sumele aferente cheltuielilor efectuate în toate circumscripţiile electorale, precum şi cele efectuate la nivel central, în cazul în care partidul politic, alianţa politică, alianţa electorală sau organizaţia cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale a obţinut minimum 3% din voturile valabil exprimate.

În cazul alegerilor locale din anul 2016, rambursarea cheltuielilor electorale a fost în cuantum de aproximativ 46.000.000,00 lei şi s-a făcut în termen de 9 luni de la data alegerilor, menţionează AEP.

Totodată, întrucât în anii 2016 şi 2017 nu a fost finalizată verificarea legalităţii veniturilor şi cheltuielilor electorale pentru 1266 de competitori electorali participanţi la alegerile locale din 2016 şi alegerile parlamentare din acelaşi an, Departamentul de control a finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale din cadrul AEP, a finalizat, în intervalul martie - iunie 2019, toate misiunile de control şi a întocmit şi comunicat 42 de rapoarte de control ale unor formaţiuni politice şi 1224 de rapoarte de control ale unor candidaţi independenţi.

În ceea ce priveşte alegerile locale din anul 2020, rambursarea cheltuielilor electorale s-a efectuat în termenul legal, respectiv în 90 zile de la data alegerilor, datorită implicării responsabile şi susţinute a întregului personal al Autorităţii, care, începând din anul 2019, şi-a realizat integral şi la timp toate obiectivele prevăzute în planul de activitate, menţinând dialogul cu partidele politice şi o colaborare eficientă cu instituţiile statului, se mai arată în comunicatul AEP. AGERPRES/(AS - autor: Livia Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)

 

Sursa foto:  Autoritatea Electorală Permanentă/Facebook.com

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.