Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Premierul Florin Cîţu a declarat luni că a găsit o soluţie care să permită românilor care au fost şi sunt încă afectaţi de criză să poată să beneficieze în continuare de amânarea ratelor la bănci.

 




"Am avut, pentru că ştiu că este tot de interes public, discuţii, în toată această perioadă şi se consolidează referitor la amânarea ratelor la bănci. Ştiţi foarte bine că există o decizie a EBA, Autoritatea Bancară Europeană, care spune că se pot amâna aceste rate până la 9 luni, dar, în acest moment, am găsit o soluţie, zic eu, pe care o vom prezenta, prin care vom putea să prelungim pentru anumite categorii această facilitate. Sper ca în zilele următoare să avem detaliile. O să venim şi cu această ordonanţă public, dar vreau să îi asigur pe români că am lucrat în această perioadă şi ne apropiem de o soluţie care să permită celor care au fost şi sunt încă afectaţi de această perioadă de criză să poată să beneficieze în continuare, sau alţii care au fost afectaţi mai târziu să beneficieze de această facilitate", a spus Cîţu, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

El a adăugat că detaliile acestui act normativ vor fi prezentate în zilele următoare.

"Este o soluţie care intră în acel şablon pe care ni l-a dat Autoritatea Bancară Europeană", a menţionat premierul. AGERPRES/(A - autor: Dana Piciu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)

 

Citeşte şi:

 

Cîţu: Nu vor fi tăiate salariile angajaţilor din sectorul public; vor fi menţinute la nivelul celor din 2020

 

* Cîţu: Vom construi un buget pe 2021 cu un deficit în jur de 7% din PIB; politica fiscală rămâne stimulativă

 

Cîţu: Am găsit o formulă de compromis - salariul minim pe economie va creşte puţin peste rata inflaţiei

 

Cîţu: Ordonanţa cu măsurile din buget va fi pusă în transparenţă luni seară şi aprobată în şedinţa de Guvern de miercuri

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.