UDMR va avea luni, începând cu ora 20,00, o şedinţă a Consiliului Permanent, unde se va discuta şi se va decide cu privire la propunerile de miniştri, a anunţat liderul acestei formaţiuni, Kelemen Hunor.
El a precizat că în şedinţa Consiliului Reprezentanţilor Unionali al UDMR a prezentat discuţiile legate de structura Guvernului şi de prezenţa Uniunii în acest Guvern, unde va deţine trei portofolii.
"E o mare responsabilitate şi o şansă uriaşă să demonstrăm că avem o viziune, o strategie, atât în ceea ce priveşte dezvoltarea teritorială, dezvoltarea localităţilor şi reforma administrativă prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi al Administraţiei, că avem o viziune despre tot ce înseamnă dezvoltare durabilă, problemele legate de protecţia mediului, de protejarea pădurilor şi de administraţia apelor, deci Ministerul Mediului, Pădurilor şi Apelor revine UDMR. De asemenea, revine şi Ministerul Sportului şi Tineretului. (...) Vom avea un vicepremier fără portofoliu (...) şi vom avea 12 secretari de stat şi un subsecretar de stat în structurile guvernamentale. Astăzi (luni - n.r.), de la ora 20,00, vom avea o şedinţă a Consiliului Permanent, unde vom discuta despre propunerile de miniştri şi vom lua o decizie. Decizia Consiliului Reprezentanţilor Unionali, în unanimitate, a fost să facem parte din coaliţie, să facem parte din Guvern, în condiţiile prezentate de către echipa care a discutat cu cei de la PNL şi USR", a spus Kelemen Hunor la Palatul Parlamentului, după şedinţa Consiliului Reprezentanţilor Unionali.
El a adăugat că propunerile pentru funcţiile de secretar de stat vor fi discutate după Sărbători.
Liderul UDMR a afirmat că propunerea privind alegerea primarilor în două tururi nu a fost agreată de toate partidele din coaliţie şi de aceea nu va fi introdusă în programul de guvernare. AGERPRES/(A- autor: Dana Piciu, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)
Citiţi şi:
Liderii PNL, USR PLUS şi UDMR au semnat acordul de guvernare
Barna: Programul de guvernare, rezultatul unui compromis responsabil pentru viitorul României
Orban: Suntem hotărâţi ca în cel mai scurt timp posibil să dăm României un Guvern competent
Florin Cîţu, premierul propus de PNL, USR-PLUS şi UDMR: Este o guvernare pe termen lung
Liderii PNL, USR PLUS şi UDMR au semnat acordul de guvernare (document integral)
Preşedintele Iohannis cheamă partidele la consultări pentru desemnarea candidatului de prim-ministru
Preşedintele Iohannis cheamă partidele la consultări pentru desemnarea candidatului de prim-ministru
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.