COD GALBEN: 14-05-2025 ora 10 Intre 15 mai, ora 10 – 15 mai, ora 22 se va semnala instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) condamnă ferm orice act de violenţă şi orice formă de xenofobie, rasism şi discriminare şi reiterează importanţa continuării eforturilor susţinute la nivelul Uniunii Europene pentru combaterea xenofobiei, a discriminării de orice natură şi a discursului instigator la ură.
Mesajul vine în contextul în care, la data de 12 decembrie, în localitatea Antony, au fost agresate cu armă albă trei persoane, dintre care doi români.
Potrivit ministerului, unul dintre cei doi cetăţeni români a fost deja externat, iar celălalt cetăţean român este în continuare internat. MAE menţionează că reprezentanţii misiunii diplomatice din Franţa au luat legătura cu cei doi cetăţeni români, fiind în continuare în contact permanent cu aceştia, cu autorităţile locale şi cu unitatea medicală la care se află persoana rănită.
Totodată, autorităţile franceze au demarat o anchetă pentru stabilirea circumstanţelor producerii incidentului şi a naturii acestuia, autorul fiind cercetat, în această etapă, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor comisă din motive de rasă, etnie sau religie. Ministerul Afacerilor Externe, prin Ambasada României la Paris, continuă dialogul cu autorităţile locale, în special cu privire la ancheta în curs şi acţionează, potrivit competenţelor sale, pentru respectarea drepturilor cetăţenilor români.
MAE aminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Paris: +33 (0)1 47 05 29 66, +33 (0)1 47 05 27 55, +33 (0)1 45 50 39 97, +33 (0)1 47 05 10 40, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de urgenţă sau la numărul de telefon de urgenţă al misiunii diplomatice: +33 (0)6 80 71 37 29. AGERPRES/(AS - autor: Oana Ghiţă, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.