Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, va avea consultări politice, miercuri, cu omologul său macedonean, Bujar Osmani, care va efectua o vizită oficială la Bucureşti.

Potrivit unui comunicat al MAE transmis marţi AGERPRES, convorbirile se vor axa asupra stadiului şi perspectivelor consolidării cooperării bilaterale în toate domeniile de interes comun, inclusiv asupra dimensiunii economice.

În cadrul consultărilor se vor aborda şi sprijinul României pentru agenda europeană a Republicii Macedonia de Nord şi pentru politica de extindere a UE, problematica de securitate şi relaţiile în cadrul NATO, cooperarea la nivel regional, precum şi în cadrul organizaţiilor internaţionale.

Ministrul Bogdan Aurescu va reitera disponibilitatea României de a oferi asistenţă Republicii Macedonia de Nord în contextul pregătirilor pentru deschiderea negocierilor de aderare la UE, a precizat MAE.

"Totodată, (ministrul) va saluta, o dată în plus, aderarea formală a R. Macedonia de Nord la NATO, în martie 2020, România fiind un susţinător constant şi ferm al aspiraţiilor euro-atlantice ale R. Macedonia de Nord şi primul stat care a ratificat Protocolul de Aderare la NATO a acestei ţări. De asemenea, va fi marcat şi faptul că, la 9 noiembrie 2020, Republica Macedonia de Nord a devenit, pe durata Preşedinţiei-în-Exerciţiu a României la Organizaţia Cooperării Economice a Mării Negre (OCEMN), în mod oficial, cel de-al 13-lea stat membru al OCEMN", se arată în comunicat. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Peia, editor: Claudia Stănescu, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.