Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, sâmbătă, că este "un lucru extraordinar" că în România sunt mii şi mii de voluntari, exprimându-şi aprecierea şi gratitudinea pentru implicarea acestora în foarte multe activităţi.

 


Şeful statului s-a întâlnit, la Palatul Cotroceni, cu ocazia Zilei Internaţionale a Voluntarului, cu voluntari SMURD şi studenţi medicinişti voluntari la Detaşamentul de Pompieri "Mihai Vodă" din Bucureşti.

"Am dorit astăzi să mă întâlnesc cu o echipă de tineri excepţionali care sunt (...) voluntari. Astăzi este Ziua Internaţională a Voluntarului şi ţin să îi felicit şi pe cei care sunt astăzi împreună cu mine aici, dar şi pe cei care nu sunt astăzi aici. Este un lucru extraordinar că avem în România mii şi mii de voluntari care se implică în foarte multe activităţi. Îi felicit pe toţi astăzi, de Ziua Voluntarului, şi îmi exprim toată aprecierea şi gratitudinea pentru implicarea lor. Ei sunt exemple demne de urmat şi chiar în aceste săptămâni şi luni dificile de pandemie ajutorul lor a fost extrem de valoros", a spus preşedintele.

El a adăugat că implicare înseamnă şi prezenţa la vot. "Tot despre implicare. Vorbim şi mâine. Mâine suntem chemaţi să ne implicăm cu toţii prin vot pentru viitorul României. Aşadar, mâine mergem cu toţii la vot", a afirmat Iohannis. AGERPRES/(A - autor: Roberto Stan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Andreea Preda)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.