Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut, miercuri, o convorbire telefonică cu omologul grec, Nikos Dendias, la solicitarea acestuia, discuţiile vizând relaţiile bilaterale şi situaţia din Mediterana de Est, în perspectiva reuniunii Consiliului Afaceri Externe din 7 decembrie.

Potrivit unui comunicat al MAE transmis AGERPRES, cei doi demnitari au discutat despre stadiul relaţiei bilaterale, punând accent pe consolidarea dialogului politico-diplomatic. Bogdan Aurescu a reiterat invitaţia ca ministrul Nikos Dendias să efectueze o vizită în România, invitaţie pe care acesta deja a acceptat-o.

Cei doi miniştri au abordat, de asemenea, tema situaţiei din Mediterana de Est, inclusiv în perspectiva reuniunii Consiliului Afaceri Externe din 7 decembrie.

Ministrul Aurescu a subliniat interesul strategic al UE pentru stabilitate şi securitate în regiune şi necesitatea prioritizării eforturilor diplomatice în gestionarea provocărilor curente.

Oficialul român a evidenţiat, totodată, importanţa solidarităţii la nivelul UE şi a continuării dialogului diplomatic pentru identificarea unor soluţii de compromis, în conformitate cu dreptul internaţional, care să conducă la detensionarea situaţiei actuale, a menţionat sursa citată. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.