Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat, joi, că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă este o uriaşă oportunitate pentru Bucureşti, având în vedere investiţii consistente în infrastructura de transport, sănătate, mediu, eficienţă energetică a clădirilor.

 



"România are în faţă o uriaşă oportunitate. Această oportunitate înseamnă efectiv îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale românilor. Există o componentă foarte importantă a acestui program care se duce către dezvoltarea oraşelor. O să spun doar câteva lucruri despre oportunităţile pe care Bucureştiul le are prin PNRR - o să spun că deja sunt alocaţi 100 de milioane de euro pentru sănătate, ceea ce înseamnă echipamente pentru spitalele bucureştene, fie că sunt ale primăriei, fie că sunt ale ministerului. Deja am vorbit de 200 de milioane de euro pentru modernizarea reţelei de transport a energiei termice, care se adaugă celor 300 de milioane cu care am semnat deja cu Ministerul Fondurilor Europene din fonduri europene pe exerciţiul 2021 - 2027", a afirmat Nicuşor Dan, la lansarea proiectului Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

El a spus că este vorba şi de investiţii foarte consistente în infrastructura de transport şi mediu, susţinând că vizează două noi linii de metrou în Bucureşti.

"Dincolo de ce am spus deja de infrastructura de transport, de problema termiei şi problemele pe care reţeaua veche le aduce şi modernizarea pe care o facem aici, vorbim de eficienţa energetică a clădirilor şi există aici un capitol care este dedicat acestei probleme", a adăugat Nicuşor Dan.

Primarul Capitalei a afirmat că pentru punerea în aplicare a acestui plan e nevoie de cooperare, menţionând că a avut o colaborare corectă, directă, rapidă şi profesionistă cu Guvernul.

"În rezumat pentru Bucureşti, pentru oraşele din România, acest PNRR este o uriaşă oportunitate. Pentru ca noi, ca societate, să folosim această oportunitate este nevoie de colaborare, pentru că mulţi ani de zile această colaborare a lipsit din societate. Şi dacă vorbesc de Bucureşti, sunt foarte fericit că am avut o colaborare, în doar în această lună pe care am avut-o de mandat, o colaborare corectă, directă, rapidă, profesionistă cu Guvernul României. Şi voi fi foarte fericit şi foarte deschis ca această colaborare să continue după alegerile parlamentare", a subliniat edilul general.

El a mai susţinut că România are nevoie de un guvern pragmatic pentru a valorifica această oportunitate, adăugând că Executivul Orban va face ca aceste proiecte să devină realitate.

"Şi pentru ca această uriaşă oportunitate să fie fructificată, România are nevoie de un guvern care să fie pragmatic, care să fie pro dezvoltare, care să fie pro business, care să fie pro european şi prin tot ce a făcut chiar în pregătirea acestui PNRR şi pentru tot ce propune pentru executarea acestui program naţional sunt convins că Guvernul Orban va fi cel care va face ca toate aceste lucruri care în momentul de faţă figurează ca proiecte să devină o realitate. Din partea Bucureştiului vă asigur de colaborarea noastră viitoare pe tot ce înseamnă lucruri bune pentru bucureşteni", a precizat Nicuşor Dan. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ady Ivaşcu)

 

Citește și:

 

VIDEO Orban: Ne angajăm să folosim integral pachetul financiar european de care vom beneficia pentru dezvoltarea României

 

VIDEO Iohannis: E important ca discuţiile pe marginea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă să depăşească paradigma populismului electoral

 

VIDEO Vălean: Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă pune bazele infrastructurii din România pentru următorii ani

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.