Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că, în contextul actual, trebuie pregătite cele mai potrivite măsuri şi politici pentru redresarea economiei şi dezvoltarea României, iar modelul guvernărilor care au neglijat investiţiile nu trebuie să se mai repete.

 



Şeful statului a subliniat că discuţiile privind Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă trebuie să depăşească "paradigma populismului electoral şi promovarea de interese particulare".

"Traversăm o perioadă extrem de dificilă, cu restricţii şi constrângeri, ale căror efecte negative le-am resimţit din plin cu toţii, în plan sanitar, social şi economic. Avem de gestionat în continuare provocările crizei sanitare, însă, în egală măsură, trebuie să pregătim cele mai potrivite politici şi măsuri pentru redresarea economiei şi dezvoltarea ţării noastre. Modelul guvernărilor anterioare, bazat doar pe stimularea consumului şi pe măsuri de azi pe mâine, a neglijat tocmai investiţiile, care sunt baza dezvoltării unei ţări. Lipsa investiţiilor în infrastructura de sănătate, educaţie sau în proiectele majore de infrastructură de transport, energie şi agricultură constituie rezultatul unor măsuri şi politici defectuoase, care nu trebuie să se mai repete. Acest Plan este despre România şi despre români şi vă invit să îl tratăm ca atare, cu responsabilitate şi bună-credinţă", a spus Iohannis, la evenimentul de lansare în dezbatere a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

El a arătat că, "în spiritul dialogului deschis şi constructiv", Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă este lansat în dezbatere publică.

"Rolul transparenţei şi al consultărilor este acela de a construi împreună România de mâine. De aceea este important ca discuţiile pe marginea planului, care vor avea loc în perioada următoare, să fie aplicate, fundamentate şi să depăşească paradigma populismului electoral, dar şi promovarea de interese particulare", a subliniat Iohannis.

Preşedintele a atras atenţia că toate resursele financiare pe care România le are la dispoziţie trebuie utilizate inteligent.

"În anii următori, ţara noastră va implementa un nou model de dezvoltare economică, bazat pe investiţii, inovare şi competitivitate. Depinde numai de noi să transformăm provocările actuale în oportunităţi şi să identificăm cele mai bune soluţii la problemele cu care ne confruntăm. Toate resursele financiare pe care România le are la dispoziţie trebuie utilizate inteligent şi în beneficiul românilor. În 2020, am pus deja bazele schimbării şi vom continua această abordare într-un ritm susţinut în anii următori", a spus el.

Klaus Iohannis a menţionat că, în urma negocierilor de la reuniunea Consiliului European din iulie, a obţinut pentru România un pachet bugetar de circa 80 de miliarde de euro pentru următorii 9 ani, reiterând că aceste fonduri reprezintă o oportunitate istorică.

"Am lucrat împreună cu Guvernul liberal în toată această perioadă, astfel încât să ne asigurăm că România va fi pregătită să acceseze din timp Facilitatea pentru Redresare şi Rezilienţă, instrument financiar unic în istoria de până acum a Uniunii Europene. Ţara noastră va putea utiliza peste 30 de miliarde de euro din această facilitate. Vor fi disponibile fonduri pentru recuperarea economică şi pentru accelerarea potenţialului de creştere în perioada post-pandemie, în baza documentului pe care îl lansăm astăzi în dezbatere publică, Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, prin care propunem reforme şi investiţii cu efecte benefice directe asupra vieţii românilor", a declarat Iohannis.

El a subliniat că este momentul cel mai bun pentru asumarea de reforme ambiţioase în domenii importante, precum cel al legislaţiei achiziţiilor publice, în domeniul administraţiei publice, precum şi în privinţa legislaţiei din domeniul fondurilor europene.

"Mă refer, în primul rând, la investiţiile atât de necesare în infrastructura de sănătate, cu precădere construcţia de spitale noi şi extinderea celor existente. Totodată, propunem investiţii suplimentare în infrastructura şcolară şi fonduri pentru comunităţile locale, inclusiv investiţii în digitalizare administrativă, mobilitate inteligentă şi regenerare urbană. România trebuie să se conecteze la realităţile zilelor noastre, inclusiv în ceea ce priveşte tranziţia climatică şi transformarea digitală, pentru a stimula creşterea economică şi pentru a crea noi locuri de muncă bine plătite. Este timpul să răspundem adecvat în raport cu interesele naţionale şi strategice în privinţa transformării digitale şi a tranziţiei verzi, să beneficiem de digitalizarea administraţiei, de inovarea proceselor tehnologice pentru a obţine produse competitive şi să accesăm competenţele viitorului", a afirmat şeful statului. AGERPRES/(A - autor: Florentina Peia, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ady Ivaşcu)

 

Citește și:

 

VIDEO Orban: Ne angajăm să folosim integral pachetul financiar european de care vom beneficia pentru dezvoltarea României

 

VIDEO Nicuşor Dan: Planul Naţional de Rezilienţă - o uriaşă oportunitate pentru Bucureşti; investiţii în transport, sănătate, mediu

 

VIDEO Vălean: Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă pune bazele infrastructurii din România pentru următorii ani

 

VIDEO Cîţu: Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă arată cum dezvoltăm România în următorul exerciţiu financiar european

 

VIDEO Petrescu (CDR): România trebuie să înceteze să mai aibă salarii mici; singura şansă a ţării e reforma în Educaţie şi Sănătate

 

VIDEO Boloş: Mecanismul de redresare şi rezilienţă este facilitatea de finanţare fără precedent, poate unică în istoria Uniunii Europene

 

VIDEO Rectorul UB: Mediul universitar, pregătit să furnizeze resursele de inteligenţă creatoare care să producă creştere economică

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.