COD GALBEN: 17-01-2021 Intre 02:00 si 08:00 se va semnala - intensificari temporare ale vântului, cu rafale în general de 55 - 65 km/h in Județul Constanta, Județul Tulcea;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ionel Brătianu rămâne în istoria României prin vocaţia de conducător vizionar şi dăruirea de a-şi dedica viaţa marilor idealuri naţionale, afirmă premierul Ludovic Orban într-un mesaj transmis cu ocazia comemorării fostului lider liberal.

"Cu un simţ puternic al responsabilităţii faţă de trecut, prezent şi viitor, Ionel Brătianu a dus mai departe visul tatălui sau, Ion C. Brătianu, prin contribuţia esenţială la înfăptuirea Marii Uniri a tuturor românilor, de la 1918. Excepţional diplomat şi om politic erudit, Ionel Brătianu a condus delegaţia română la Conferinţa de Pace de la Versailles, unde a apărat demnitatea şi independenţa României. A condus cu mult curaj şi patriotism destinele României într-o perioadă de mari încercări, reuşind însă cu multă chibzuinţă să apere interesele naţiunii şi drepturile cetăţenilor", afirmă Ludovic Orban, marţi, în mesajul postat pe pagina de facebook a Guvernului.

El adaugă că rezultatele mandatelor de prim-ministru ale lui Brătianu rămân o "moştenire preţioasă".

"Reforma agrară asumată în beneficiul românilor şi votarea Constituţiei din 1923 au contribuit decisiv la transformarea României, din perspectivă politică, economică şi socială. Apărător neobosit al afirmării naţionale, Ionel Brătianu, asemenea marilor lideri vizionari, continuă să ne fie model şi să ne îndrume prin convingerile sale: 'Nu este destul să ajuţi la ridicarea materială, ci trebuie să ajuţi şi la ridicarea morală a celor pe care voim să se reazime Statul nostru de mâine'", reaminteşte Orban.

Şeful Executivului subliniază că în calitate de prim-ministru şi preşedinte al PNL îşi doreşte să ducă mai departe crezul lui Ionel Brătianu, "din respect faţă de istorie şi cu responsabilitate faţă de viitor".

"Strălucit om politic, Ionel Brătianu s-a dedicat idealurilor liberalismului, asemenea ilustrei sale familii, atât ca membru al partidului, cât şi în cei 18 ani cât a condus Partidul Naţional Liberal. Am mulţumirea că în mandatul meu de prim-ministru am reuşit să redeschidem românilor vila Florica şi să inaugurăm Muzeul Naţional Brătianu, în memoria lui Ionel Brătianu şi a înaintaşilor Brătieni care au pus piatra de temelie a României Mari, a ţării democratice şi moderne în care trăim astăzi", mai afirmă Orban.

Pe 24 noiembrie s-au împlinit 93 de ani de la moartea lui Ionel Brătianu. AGERPRES/ (AS - autor: Daniel Florea, editor: Antonia Niţă, editor online: Alexandru Cojocaru)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.