COD GALBEN: 27-11-2020 ora 10 Intre 10:20 si 12:00 se va semnala ceață care va determina scăderea vizibilității, local sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Tulcea; COD GALBEN: 27-11-2020 ora 10 Intre 10:00 si 12:00 se va semnala local ceață care determină reducerea vizibilității sub 200 in Județul Caraş-Severin, Județul Hunedoara; COD GALBEN: 27-11-2020 ora 10 Intre 10:00 si 13:00 se va semnala local ceață care determină reducerea vizibilității sub 200 m, izolat sub 50 m in Județul Cluj, Județul Bistriţa-Năsăud; COD GALBEN: 27-11-2020 ora 10 Intre 10:00 si 12:00 se va semnala ceață care va determina scăderea vizibilității sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Brăila, Județul Ialomiţa, Județul Prahova, Județul Buzău, Județul Călăraşi, Județul Giurgiu, Județul Ilfov, Județul Teleorman; COD GALBEN: 27-11-2020 ora 10 Intre 10:00 si 13:00 se va semnala local ceață care determină reducerea vizibilității sub 200 m, izolat sub 50 m. in Județul Bacău, Județul Botoşani, Județul Galaţi, Județul Neamţ, Județul Vrancea, Județul Vaslui; COD GALBEN: 27-11-2020 ora 10 Intre 10:00 si 13:00 se va semnala Local ceaţă ce determină scăderea vizibilităţii sub 200 m şi izolat sub 50 m in Județul Gorj, Județul Olt, Județul Dolj, Județul Mehedinţi; COD GALBEN: 27-11-2020 Intre 09:00 si 12:00 se va semnala local ceață care va determina scăderea vizibilității sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Alba, Județul Alba, Județul Braşov, Județul Mureş, Județul Harghita, Județul Sibiu, Județul Sibiu;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Consilierul judeţean Elena Stoica, candidat pe listele PSD Vrancea pentru Camera Deputaţilor, a declarat vineri că oamenii pe care i-a întâlnit în comunele din judeţ ''nu înţeleg de ce copiii lor nu mai au dreptul să se ducă la grădiniţă şi la şcoală", atât timp cât au făcut tot ce le-a stat în putinţă să-i protejeze şi în multe zone rata infectărilor nu depăşeşte 1 la mie.

"E un moment să tragem un semnal de alarmă faţă de ceea ce se întâmplă cu copiii acestei ţări. (...) Am avut ocazia să ajung în multe sate, în multe comune din judeţul Vrancea, unde am întâlnit părinţi de-a dreptul indignaţi, care în cor ne-au rugat, ne-au implorat să găsim o soluţie pentru copiii lor. (...) Nimeni nu spune că n-ar fi fost o soluţie şi acest învăţământ online, în condiţiile în care lucrurile ar fi fost atât de grave pentru sănătatea noastră a tuturor. Dar cred că mai întâi ar fi trebuit făcută o analiză: zonele respective au internet, în zonele respective acele tablete mult promise au ajuns la copii? Pentru că în cele mai multe locuri am constatat că acei copii nu au primit tablete, în multe locuri internetul lipsea cu desăvârşire. (...) Şi culmea este că am ajuns în comune în care rata de infectare nu depăşea nici 1 la mie sau zone unde nu a fost niciun caz de infectare cu noul coronavirus. Şi oamenii se întrebau: de ce oare au închis şcolile şi grădiniţele copiilor noştri? Noi am avut grijă, am făcut tot ce ne-a stat în putinţă să ne protejăm copii şi acum, drept răsplată, ne-au închis şcolile. Oamenii nu înţeleg de ce trebuie pedepsiţi, de ce copiii lor nu mai au dreptul să se ducă la grădiniţă şi şcoală atâta vreme cât rata infectărilor nu depăşeşte nici 1 la mie", a afirmat Elena Stoica în cadrul unei conferinţe de presă.

În opinia sa, şcolile ar fi trebuit închise doar în zonele unde rata de infectare depăşea pragul de 3 la mie.

"Era atât de simplu să gestionezi zonele. Eu cred că fiecare autoritate locală putea să facă o analiză pe zone iar aceste măsuri de închidere a şcolilor trebuiau făcute ţinând cont de această rată de infectare. Şi dacă erau zone unde această rată nu depăşea 3 la mie, şcolile şi grădiniţele trebuiau să rămână deschise. (...) Este un strigăt al copiilor, al părinţilor. E păcat ca din comoditate să nu te apleci către judeţul tău şi să faci o analiză riguroasă, şi acolo unde cu adevărat sunt zone roşii, da, această măsură de închidere a şcolilor are sens", a spus Elena Stoica.

Aceasta a susţinut că viitorul unei ţări este educaţia şi din acest motiv şi-a propus înfiinţarea de burse sociale pentru elevii din familiile care nu au posibilitatea să-şi trimită copiii la şcoală.

"Sunt copii care doresc să meargă la şcoală şi nu au cum s-o facă, doresc să stea pe online, dar nu au tabele şi internet. Mi-e teamă că vorbim de o generaţie sacrificată, care nu are nicio vină că suntem incapabili să gestionăm viitorul lor. Sunt deja date statistice clare. România la momentul de faţă se confruntă cu un fenomen care se cheamă abandon şcolar. Sunt peste 260.000 de analfabeţi în România. Este un semnal de alarmă că viitorul unei ţări este educaţia, învăţământul. (...) În programul meu electoral mi-am propus pentru cei care nu au posibilitatea să meargă în continuare la şcoală, burse sociale. Este foarte adevărat că în sistemul de învăţâmânt e mare lucru să găseşti o modalitate pentru a-i stimula pe cei care vor să înveţe. Dar eu cred că un stimul foarte important ar trebui să se îndrepte către familiile cu copii, care îşi doresc dar nu au posibilitatea să îşi trimită copiii la şcoală", a precizat Elena Stoica. AGERPRES / (A - autor: Dana Lepădatu, editor: Antonia Niţă, editor online: Gabriela Badea) 

 

Sursa foto: Elena Stoica / Facebook.com 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.