Guvernul urmează să dezbată în primă lectură un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care investiţiile care vor fi necesare în upgradarea sistemelor de alimentare cu energie şi cu gaze medicale din spitale să poată să fie decontate pe fonduri europene, a anunţat vicepremierul Raluca Turcan.
"Aşa cum am discutat anterior şi cu domnul ministru al Fondurilor europene, Marcel Boloş, am pregătit pentru o primă lectură un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care investiţiile care vor fi necesare în upgradarea sistemelor de alimentare cu energie şi cu gaze medicale să poată să fie decontate pe fonduri europene, pe aceeaşi schemă pe care am folosit-o pentru decontarea tabletelor achiziţionate pentru copii, sau echipamentelor electronice sau chiar pentru aparatura medicală. Practic, unităţile sanitare care sunt în subordinea autorităţilor publice locale sau centrale pot să avanseze aceste cheltuieli, care ulterior vor fi decontate pe fonduri europene", a declarat Raluca Turcan, miercuri, la şedinţa de guvern. AGERPRES/(A,AS - autor: Daniel Florea, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)
Citeşte şi:
* Tătaru: Urmează ca în 7 până la 21 de zile să operaţionalizăm 280 de paturi de terapie intensivă
* Orban: Există vaccin anti COVID; e o perspectivă certă pentru a rezolva epidemia de coronavirus
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.