COD GALBEN: 25-11-2020 ora 23 Intre 23:00 si 05:00 se va semnala ceaţă ce determină scăderea vizibilităţii local sub 200 m şi izolat sub 50 m in Județul Dolj; COD GALBEN: 25-11-2020 ora 23 Intre 23:00 si 05:00 se va semnala local ceață care va determina scăderea vizibilității sub 200 m, izolat sub 50 m in Județul Teleorman; COD GALBEN: 25-11-2020 ora 22 Intre 22:00 si 02:00 se va semnala local ceață care determină reducerea vizibilității sub 200 m, izolat 50 m in Județul Satu Mare;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea potrivit căreia cheltuielile aferente oricăror tratamente, în ţară sau străinătate, ale persoanelor a căror stare de sănătate a fost afectată în urma evenimentului de la Colectiv vor fi plătite din bugetul Ministerului Sănătăţii, pe toată durata vieţii acestora.

Actul normativ vizează modificarea şi completarea art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 56/2015 privind plata tratamentului în străinătate al persoanelor a căror stare de sănătate a fost afectată în urma tragicului eveniment din data de 30 octombrie 2015 produs în clubul Colectiv din municipiul Bucureşti.

"Se aprobă plata din bugetul Ministerului Sănătăţii a cheltuielilor aferente oricăror tratamente medicale necesare, efectuate în ţară şi în străinătate, pentru persoanele a căror stare de sănătate a fost afectată în urma tragicului eveniment din data de 30 octombrie 2015 produs în clubul Colectiv din municipiul Bucureşti, denumite în continuare victime. Victimele beneficiază de tratamentele medicale prevăzute la alin. (1), pe durata vieţii, dacă acestea sunt în legătură directă de cauzalitate cu evenimentul din 30 octombrie 2015 şi indiferent dacă sunt realizate în ţară sau în străinătate, în unităţi sanitare din sistemul de stat şi în cele din sistemul privat, precum şi la medici şi terapeuţi independenţi, în regim ambulatoriu, cu internare şi în orice altă formă necesară desfăşurării optime a tratamentelor medicale", prevede legea.

Şeful statului a anunţat miercuri că va promulga această lege.

"Cu siguranţă că lucrurile s-au schimbat şi am învăţat ceva, cel puţin politicienii mai responsabili au învăţat ceva de aici. Vineri se împlinesc cinci ani de la tragedia de la Colectiv şi (...) exact vineri, când se împlinesc cinci ani, voi promulga legea care permite extinderea perioadei pentru cei care au avut de suferit", a anunţat şeful statului, miercuri, într-o conferinţă de presă la Palatul Cotroceni. AGERPRES/(AS-autor: Florentina Peia, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)

 

Citeşte şi:

 

VIDEO Preşedintele Iohannis a depus o coroană de flori în memoria victimelor de la "Colectiv"

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.