Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Biroul electoral de circumscripţie al Municipiului Bucureşti a admis candidaturile depuse pentru Camera Deputaţilor şi Senat de 18 partide şi formaţiuni politice.

Totodată, a fost acceptată intrarea în cursa pentru un loc în Camera Deputaţilor a 5 candidaţi independenţi.

Potrivit site-ului BEM, au fost admise candidaturile depuse la Senat şi Cameră de Partidul Social Democrat, Partidul Naţional Liberal, Alianţa USR PLUS, UDMR, Partidul Noua Românie, Alianţa pentru Unirea Românilor, Partidul Alternativa Dreaptă, Partidul Naţional Ţărănesc Maniu - Mihalache, Partidul Ecologist Român, Partidul Noua Dreaptă, Partidul Naţiunea Română, Partidul Pro România, Partidul Socialist Român, Partidul România Mare, Partidul Puterii Umaniste (social-liberal), Partidul Social Democrat al Muncitorilor, Partidul Verde şi Partidul Mişcarea Populară.

BEM a acceptat candidaturile a 5 independenţi care doresc să ajungă deputaţi: Aurel Cătălin Stochiţă, Gabriel Oprea, Daniela Şerban, Valeriu Ciolan Nicolae şi Ionela Alina Geonea.

Trei candidaturi independente au fost respinse: Octavian Iulian Tiron, Sevastiţa Dumitrache şi Mihail Adrian Coteş.

Termenul limită de depunere a listelor de candidaţi la parlamentare în circumscripţiile electorale din ţară a fost 22 octombrie.

Deciziile birourile electorale de acceptare sau respingere a candidaturilor pot fi atacate în instanţă.

Candidaturile rămân definitive cel mai târziu pe 2 noiembrie. AGERPRES/(AS - autor: Georgiana Tănăsescu, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.