Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Premierul Ludovic Orban a anunţat, joi, că ministrul de Interne urmează să înainteze proiectele de hotărâre de guvern pentru eliberarea din funcţie a prefectului Capitalei şi numirea unui nou prefect.

"Chiar am vorbit cu domnul ministru de Interne şi mi-a spus că este pregătit să înainteze cele două proiecte de hotărâre de guvern, respectiv proiectul de hotărâre de guvern pentru eliberarea din funcţie a actualului prefect şi de hotărâre de guvern pentru numirea noului prefect", a declarat Orban la Giurgiu.

Întrebat dacă în şedinţa de guvern de joi are în vedere să schimbe şi alţi prefecţi, în special din judeţele cu o creştere rapidă a cazurilor de COVID-19, premierul a răspuns: "Evaluăm activitatea prefecţilor în fiecare judeţ şi în funcţie de modul în care îşi îndeplinesc atribuţiile, luăm decizii".

Ludovic Orban precizase, anterior, că prefectul Capitalei urmează să fie schimbat din funcţie în şedinţa de guvern de joi, admiţând că printre posibilii înlocuitori se numără şi Traian Berbeceanu.

"Traian Berbeceanu este printre posibilii candidaţi pentru funcţia de prefect care se află în evaluare. (...) Dacă sunt îndeplinite condiţiile legale şi omul are calităţile necesare pentru a ocupa o funcţie, îl sprijinim, normal. În ceea ce priveşte activitatea domnului Berbeceanu, este o activitate cunoscută. Avem nevoie de un om corect, un om integru, un om hotărât, un om care a demonstrat în activitatea sa că are capacitatea să atingă obiectivele pe care şi le stabileşte", a declarat Orban miercuri. AGERPRES/(AS - autor: George Onea, editor: Antonia Niţă, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.