Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, luni, la Palatul Cotroceni, că alegerile parlamentare vor avea loc la data stabilită de lege - 6 decembrie.

 


"Alegerile parlamentare au fost stabilite conform legii şi vor avea loc pe 6 decembrie iar în ce priveşte gestionarea pandemiei, Parlamentul a aprobat o lege specială, Legea 55, care prevede întreg catalogul de măsuri care pot fi luate şi Guvernul, împreună cu autorităţile locale, gestionează acest proces", a afirmat şeful statului în cadrul unei conferinţe de presă. AGERPRES/(A - autor: Oana Ghiţă, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)

 

Sursa foto: presidency.ro

 

Citeşte şi:

 

Iohannis: Atitudinea prefectului Capitalei şi modul în care a acţionat - de neacceptat

 

* Iohannis: Când Constituţia va fi modernizată este nevoie şi de o modernizare a capitolului care se referă la CCR

 

* Iohannis: V-am promis că s-a cam terminat cu racolarea şi s-a terminat

 

Iohannis: A fost foarte uşor de prevăzut că Bucureştiul va intra în scenariul 3; autorităţile au obligaţia să explice din timp

 

Iohannis, despre cei ce au participat la evenimentele de Sf. Parascheva: Trebuiau toţi să participe în condiţiile stabilite de Guvern

 

Iohannis: Voi cere o informare Ministerului Sănătăţii în privinţa infecţiilor nosocomiale

 

Iohannis: Obiectivul principal al României este implementarea proiectelor strategice de interconectare

 

* Iohannis: Lumea aşteaptă de la România o acţiune bugetară responsabilă; dacă nu va fi aşa, vom intra într-o procedură specială

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.