Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, luni, la Palatul Cotroceni, că "a fost foarte uşor de prevăzut că Bucureştiul va intra în scenariul 3" - stabilit după depăşirea incidenţei de infectare de 3 la mia de locuitori cu SARS-CoV, în două săptămâni - iar, în acest context, autorităţile locale aveau obligaţia de a explica populaţiei eventualele restricţii ce s-ar fi impus.

"A fost foarte uşor de prevăzut că Bucureştiul va intra în scenariul 3. Sigur, nu a fost uşor de prevăzut şi nici nu s-a aşteptat nimeni să spună dacă se întâmplă sâmbătă sau duminică sau luni sau marţi. Deci în detaliu, sigur, trebuie aşteptat calculul", a afirmat şeful statului, în cadrul unei conferinţe de presă.

 


Iohannis a apreciat că "a fost evident că numărul de infectări va creşte şi nu va scădea şi atunci autorităţile locale au obligaţia, din timp, când se prevede o astfel de evoluţie, să meargă la o conferinţă de presă şi să explice".

"'Dragi oameni, vedeţi că este posibil, peste o săptămână, să intrăm în scenariul 3. Atunci vom purta mască şi elevii vor sta acasă, deci pregătiţi-vă ca să ţineţi copiii acasă' - cam ceva la modul acesta, nimic sofisticat, nimic ultraştiinţific, ci comunicări de bun simţ, fiindcă nu toată lumea stă în mod natural cu ochii în televizor să urmărească cu punct şi virgulă care este rata în fiecare zi, dar au dreptul să fie informaţi din timp, atunci când se pregătesc şi este foarte probabil să se ia măsuri care efectiv le afectează viaţa", a detaliat Iohannis. AGERPRES/(A - autor: Oana Ghiţă, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)

 

Sursa foto: presidency.ro

 

Citeşte şi:

 

Iohannis: Atitudinea prefectului Capitalei şi modul în care a acţionat - de neacceptat

 

Iohannis: Alegerile parlamentare au fost stabilite conform legii şi vor avea loc pe 6 decembrie

 

* Iohannis: Când Constituţia va fi modernizată este nevoie şi de o modernizare a capitolului care se referă la CCR

 

* Iohannis: V-am promis că s-a cam terminat cu racolarea şi s-a terminat

 

Iohannis, despre cei ce au participat la evenimentele de Sf. Parascheva: Trebuiau toţi să participe în condiţiile stabilite de Guvern

 

Iohannis: Voi cere o informare Ministerului Sănătăţii în privinţa infecţiilor nosocomiale

 

Iohannis: Obiectivul principal al României este implementarea proiectelor strategice de interconectare

 

* Iohannis: Lumea aşteaptă de la România o acţiune bugetară responsabilă; dacă nu va fi aşa, vom intra într-o procedură specială

 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.