Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Liderul Grupului USR din Senat, Radu Mihail, a adresat, joi, Biroului Permanent al Senatului o cerere de urgentare a procesului legislativ în cazul iniţiativei cetăţeneşti de revizuire a Constituţiei cunoscută şi sub denumirea de "Fără penali în funcţii publice".

Conform unui comunicat al USR, grupul parlamentar al Uniunii consideră că, în contextul crizei sanitare provocate de pandemia COVID-19, este cu atât mai importantă urgentarea parcursului legislativ al acestei iniţiative, cu cât "momentul cel mai potrivit pentru organizarea referendumului" ar fi la data alegerilor parlamentare (6 decembrie 2020).

"Considerăm că stabilirea unui calendar care ţine cont de aceste considerente şi care ar evita multiplicarea evenimentelor electorale în condiţii de pandemie ar fi o dovadă de responsabilitate politică", reiese din comunicat.

În adresa înaintată BP, Radu Mihail arată că propunerea legislativă L447/2020 "este blocată nejustificat" şi, în ciuda faptului că termenul de adoptare a raportului în Comisia de constituţionalitate şi în Comisia juridică era 29 iulie, raportul este încă neadoptat "din cauza amânărilor succesive" din cele două comisii.

"Parlamentul României are obligaţia de a respecta şi duce la îndeplinire în cel mai scurt timp voinţa cetăţenilor, exprimată prin iniţiativa de revizuire a Constituţiei. Tolerarea oricărei tergiversări în îndeplinirea acestei obligaţii nu ar putea fi interpretată altfel decât ca un refuz nejustificat de a dezbate şi supune votului o iniţiativă cetăţenească perfect legitimă de revizuire a Constituţiei", se mai precizează în adresă.

Radu Mihail mai atrage atenţia că, în condiţiile în care această propunere legislativă "reprezintă o preocupare publică majoră a cetăţenilor români", grupul USR din Senat solicită Biroului Permanent să pună în vedere celor două comisii raportoare să urgenteze adoptarea raportului asupra propunerii legislative L447/2020.

"Cazul Baranga a evidenţiat încă o dată, dacă mai era nevoie, necesitatea de a curăţa politica românească de infractori şi impostori. Nu putem sta nepăsători când peste un milion de români spun răspicat 'Ajunge, nu mai vrem oameni fără morală şi fără lege în funcţii publice!'. Vocea lor trebuie să se facă auzită şi transformată în lege, o lege pentru toţi. Nu putem amâna la nesfârşit aplicarea unui minim standard de moralitate în viaţa publică, anume acela de a nu permite celor care au încălcat legea să facă sau să aplice legi", a precizat Radu Mihail. AGERPRES/(AS - autor: Irinela Vişan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.