Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a susţinut, joi, că preşedintele Klaus Iohannis nu va promulga legea care dă dreptul Parlamentului să stabilească data alegerilor parlamentare şi nu va respecta decizia Curţii Constituţionale, apreciind că vor fi alegeri în 6 decembrie.

El a propus introducerea a două amendamente în această lege, unul ca parlamentarii să nu-şi mai încaseze salariile de când le expiră mandatul şi până când vor avea loc alegerile, iar altul ca Parlamentul să nu mai ia, pe această perioadă, decizii cu impact fiscal.

"Văzând că după campania electorală de la sub 1.000 de cazuri am ajuns la 4.000, sunt oameni infectaţi, oameni care au murit din cauza campaniei (...) şi cred că o ţară care se ţine de alegeri şi un Guvern care îşi propune să facă alegeri în detrimentul sănătăţii cetăţenilor este un guvern criminal. (...) Decizia CCR este foarte clară şi ce prevede Constituţia este foarte clar. (...) Promulgarea se face în 10 zile de la stabilirea constituţionalităţii. (...) Preşedintele ar trebui să promulge această lege şi se anulează HG care a stabilit alegerile în 6 decembrie. Eu sunt pesimist, cred că alegerile vor fi pe 6 decembrie. Cred că domnul Iohannis nu va promulga legea şi ne vom îmbolnăvi foarte mulţi. (...) Categoric da, nu o va promulga, nu va respecta Constituţia, nu este nici prima dată, nici ultima dată şi nu va păţi nimic, probabil că va fi lăudat", a spus Ponta, la Antena 3.

El a susţinut că trebuie formulate două amendamente la legea care dă dreptul Parlamentului să stabilească data alegerilor.

"Trebuie să facem două amendamente la legea prin care stabilim data alegerilor, ca să demonteze un tip de propagandă, propaganda de pe vremea lui Băsescu. Primul amendament, până la alegeri Parlamentul, ne asumăm toţi lucrul acesta, nu mai adoptă legi cu caracter sau impact financiar. (...) Eu cred că ceea ce este în vigoare acum trebuie să rămână în vigoare şi noi legi care să prevadă cheltuieli bugetare să fie adoptate după alegeri. Al doilea amendament: să prevedem foarte clar că de la momentul expirării mandatului parlamentarului, cred că în 20 decembrie şi până la alegeri, toţi parlamentarii lucrează fără a mai primi salariu. (...) Din 20 decembrie parlamentarii nu mai primesc salariu, îşi continuă activitatea, că e nevoie de legi, dar până la alegeri nu mai primim salarii. Ar demonta propaganda băsistă care a trecut la domnul Iohanis şi domnul Orban", a menţionat Ponta.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a apreciat că aceste amendamente sunt "de bun-simţ".

"Sunt de acord cu ambele amendamente. Sunt de bun-simţ şi au o logică. Guvernul poate să vină cu un buget în luna decembrie în mod normal", a spus Ciolacu, la Antena 3. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Antonia Niţă, editor online: Andreea Preda)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.