Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că săptămâna viitoare vor fi făcuţi "noi paşi" în privinţa realizării proiectelor anunţate de ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Adrian Zuckerman, respectiv construirea unei autostrăzi şi a unei căi ferate care să lege Constanţa cu Gdansk.

 



"Sunt două mega-proiecte de infrastructură, care au fost discutate şi la întrunirea din 2018, care a avut loc exact în această sală, aici, la Bucureşti. Între timp s-au făcut paşi importanţi, s-au asociat camere de comerţ, s-a început construirea unui fond de investiţii şi eu cred că săptămâna viitoare, când vom avea de data aceasta o întrunire în format videoconferinţă, vom face noi paşi în direcţia realizării acestor proiecte. Fiind proiecte foarte mari nu m-aş aventura să spun cam în ce interval de timp ar putea fi realizate, dar este important de înţeles că aceste proiecte sunt vitale pentru regiunea noastră, fiindcă ele vor face legătura pe axa nord-sud, care este de mare interes şi pentru ţara noastră şi eu voi pleda pentru paşi hotărâţi în direcţia realizării acestor două proiecte", a afirmat Iohannis, într-o conferinţă de presă la Palatul Cotroceni.

Ambasadorul american a anunţat săptămâna trecută că Statele Unite vor începe derularea unui nou proiect pentru România, împreună cu Polonia, pentru construirea unei autostrăzi şi a unei căi ferate, care să lege Constanţa, de la Marea Neagră, cu Gdansk, de la Marea Baltică. AGERPRES/(A - autor: Florentina Peia, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ady Ivaşcu)

 

Citește și:

 

VIDEO Preşedintele Klaus Iohannis susţine o conferinţă de presă; ora 19,00

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.