COD GALBEN: 02-06-2025 ora 17 Intre 17:50 si 19:00 se va semnala Vijelie, viteza vântului la rafală de 50…70 km/h, grindină, averse ce vor cumula 15...20 l/mp, descărcări electrice. in Județul Bacău, Județul Galaţi, Județul Vrancea, Județul Vaslui;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat, vineri, necesitatea respectării măsurilor preventive, în contextul pandemiei de COVID-19, şi a recomandat purtarea măştii de protecţie tot timpul.

"Nu trebuie să intrăm în panică, însă trebuie să fim conştienţi că ne aflăm într-o situaţie deosebită, o situaţie de sănătate publică deosebit de gravă şi, dacă vrem să avem o viaţă apropiată de normalitate, este absolut obligatoriu să respectăm câteva norme, sunt cunoscute, sunt arhicunoscute, şi câteva măsuri: purtatul măştii, păstrarea distanţei, igiena, în special, igiena mâinilor, evitarea, cu cât mai mult cu atât mai bine, a aglomerărilor", a spus Iohannis, după ce a efectuat o vizită la Institutul Naţional de Sănătate Publică, împreună cu ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.

 



El a arătat că restricţiile specifice trebuie impuse în localităţile unde incidenţa pandemiei este mai mare.

"Despre restricţii am vorbit destul de mult şi am observat cu toţii că descentralizarea deciziei pentru restricţii a fost un lucru bun, însă este nevoie de mai multă clarificare şi am convenit, chiar în discuţia pe care am avut-o cu reprezentanţii institutului, cu domnul ministru Tătaru şi cu echipa mea, să se lucreze la o metodologie care permite luarea unor decizii mai rapide, mai eficiente şi mai corelate cu situaţia din fiecare localitate şi din fiecare judeţ. În acest fel, vom putea să fim mai eficienţi, vom putea lua mai repede măsurile care se impun, vom putea să evităm, ca să zic aşa, restricţii prea dure, însă, repet, măsurile de bază rămân cele discutate: masca, distanţa, igiena", a indicat preşedintele Iohannis.

Potrivit şefului statului, discuţiile au vizat şi purtarea măştii şi aproape toţi specialiştii sunt de părere că masca este "extrem de utilă".

"Eu recomand, deci luaţi-o ca o recomandare, să purtaţi mască tot timpul când ieşiţi din casă, deci în spaţiul public, indiferent că este în interior sau în exterior, e bine pentru noi, pentru cei apropiaţi să purtăm mască", a transmis şeful statului.

El a susţinut că angajaţii INSP sunt "foarte dedicaţi", "foarte competenţi" şi se străduiesc să facă faţă unei situaţii "foarte complicate" de pandemie.

"Despre pandemie am discutat destul de mult. Mi-au prezentat viziunea care s-a format aici la institut şi m-am bucurat să constat că abordarea noastră este cam la fel", a precizat Klaus Iohannis. AGERPRES/(A - autor: Florentina Peia, editor: Claudia Stănescu, editor online: Simona Aruştei)

 

Citiţi şi:

 

Iohannis: Nu intenţionez să revenim la starea de urgenţă

 

Iohannis: Cu închiderea şcolii nu trebuie exagerat; măsuri restrictive acolo unde nu există altă soluţie

 

Iohannis: Din discuţia de astăzi de la INSP nu a rezultat nevoia amânării alegerilor

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.