COD GALBEN: 14-05-2025 ora 10 Intre 15 mai, ora 10 – 15 mai, ora 22 se va semnala instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Vicepremierul Raluca Turcan şi ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, specialişti din Ministerul Culturii şi Ministerul Finanţelor Publice s-au întâlnit, joi, cu reprezentanţi ai sectoarelor culturale care au avut de suferit în urma crizei COVID.

"Discuţiile au vizat găsirea celor mai bune variante de sprijin economic, pentru a proteja operatorii culturali în această perioadă de noi restricţii şi identificarea soluţiilor tehnice în perspectiva acordării unei noi scheme de ajutor de stat", se arată pe pagina de Facebook a Ministerului Culturii.

Vicepremierul Raluca Turcan a subliniat că este nevoie de un sprijin real pentru întreaga industrie din acest domeniu.

"Am mai avut astfel de întâlniri, ce au devenit o practică în aceste vremuri grele pentru a lua decizii rapid şi eficient. Analizăm şi alte modele de bune practici, aşa cum a procedat Germania şi luăm în considerare recomandările Comisiei Europene, pentru a le adapta situaţiei noastre. În următoarele săptămâni vrem să avem un document de lucru care să poată fi pus în consultare publică. Trebuie să gândim un sprijin real pentru întreaga industrie, de la organizatorii de evenimente mari şi până la personalul tehnic, la industria conexă sau chiar artiştii care sunt implicaţi în evenimente culturale mai mici", a afirmat Turcan.

Ministrul Culturii a afirmat că situaţia sanitară este gravă, iar restricţiile au impact major asupra activităţilor culturale.

"Am organizat imediat un grup de lucru, pentru că trebuie să asigurăm continuitatea activităţilor şi să securizăm financiar lucrătorii culturali din toate sectoarele creative. Ne dăm seama cât de importantă este implicarea Guvernului în a le oferi sprijin financiar şi cât de important este domeniul cultural-creativ. De aceea, noi, ca Minister al Culturii, ne oferim să administrăm viitoarea schemă de ajutor de stat", a declarat Bogdan Gheorghiu.

El a precizat că săptămâna viitoare va avea din nou o întâlnire cu acest grup de lucru. AGERPRES/(AS-autor: Florentina Peia, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.