Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Premierul Ludovic Orban a declarat, vineri, că majorarea numărului de persoane infectate cu SARS-CoV-2 poate fi oprită prin creşterea numărului celor care respectă regulile de protecţie a sănătăţii, adăugând că "riscul" de apariţie a unor noi restricţii este mai mare cu cât sporesc cazurile de COVID-19.

 



"Noi am urmărit, gradual, luarea unor măsuri, pe baza unor evaluări epidemiologice, de reluare a activităţilor, pentru că obiectivul nostru a fost ca economia să funcţioneze, ca toate activităţile să se desfăşoare în condiţii cât mai aproape de normalitate. În paralel cu aceste măsuri, am derulat o campanie de informare publică, campanie prin care am cerut românilor să respecte măsurile de protecţie sanitară. Putem opri creşterea numărului de cazuri prin creşterea numărului persoanelor care respectă regulile de protecţie a sănătăţii", a afirmat Orban, într-o conferinţă de presă la Ministerul Educaţiei.

Prim-ministrul a reiterat că a cerut instituţiilor cu atribuţii de control să-şi intensifice activitatea, iar începând de săptămâna viitoare va primi un raport zilnic privind verificările efectuate, de la cele din transportul public până la cele privind respectarea de către companii a normelor de protecţie sanitară care sunt impuse prin reglementări.

"Apelul meu este în continuare acelaşi: nu ignoraţi pericolul, cu cât numărul celor care nu respectă regulile este mai mare, cu atât riscul de transmitere a virusului este mai mare, cu cât creşte numărul de persoane infectate zilnic, cu atât riscul de apariţie a unor noi restricţii creşte. Noi nu ne dorim să impunem noi restricţii, obiectivul nostru a fost acela de a asigura funcţionarea în condiţii cât mai aproape de condiţiile normale în special activităţile economice, iar acest lucru se vede în modul în care evoluează economia. (...) Pe de altă parte, menţinerea acestei normalităţi depinde în cel mai înalt grad de măsura în care oamenii se conformează măsurilor de protecţie sanitară", a transmis Ludovic Orban. AGERPRES/(A - autor: Daniel Florea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.