Preşedintele Klaus Iohannis, prezent joi şi vineri la Bruxelles, la reuniunea extraordinară a Consiliului European, a arătat că o piaţă internă consolidată este menită să crească autonomia strategică a Uniunii şi să reducă dependenţa faţă de terţi.
Conform unui comunicat transmis de Administraţia Prezidenţială, agenda reuniunii a cuprins discuţii cu privire la Piaţa Unică, politica industrială şi evoluţii în domeniul digital, dar şi relaţiile cu China. Liderii au abordat succint şi stadiul negocierilor UE - Regatul Unit asupra relaţiilor viitoare.
"În contextul crizei generate de pandemia de COVID-19, liderii au avut o discuţie substanţială cu privire la necesitatea menţinerii unei coordonări eficiente la nivel european în ceea ce priveşte măsurile sanitare, accesul la medicamente şi obţinerea unui vaccin cât mai rapid, prezervarea funcţionalităţii pieţei interne şi a economiilor naţionale. În cadrul dezbaterilor privind Piaţa Unică, preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că o piaţă internă consolidată este menită să crească autonomia strategică a Uniunii şi să reducă dependenţa faţă de terţi. În context, preşedintele României a arătat că autonomia strategică implică, în primul rând, o Piaţă Unică pe deplin funcţională, fără bariere şi obstacole, cu o bază industrială solidă şi o economie digitală puternică", se precizează din comunicat.
Pentru consolidarea Pieţei Unice, preşedintele Iohannis a evidenţiat necesitatea dezvoltării cât mai extinse a infrastructurii fizice şi digitale, aspecte "esenţiale pentru creşterea nivelului de convergenţă şi coeziune" între statele membre.
"În ceea ce priveşte tranziţia verde şi cea digitală, preşedintele României a arătat că, dată fiind amploarea transformărilor sistemice necesare ce implică investiţii masive, este necesară oferirea de sprijin specific pentru această dublă transformare a economiilor statelor membre. În context, preşedintele a reafirmat sprijinul ţării noastre pentru transformarea digitală la nivel european. De asemenea, a subliniat rolul dimensiunii sociale a Pieţei Unice pentru gestionarea evoluţiilor determinate de criza generată de pandemia de COVID -19", conform comunicatului.
În cadrul discuţiilor referitoare la Piaţa Unică, liderii europeni au transmis "un mesaj ferm privind aplicarea unei politici industriale europene ambiţioase, cu obiectivul asigurării sustenabilităţii acesteia, înverzirii, competitivităţii sale globale şi rezilienţei". Consiliul European a solicitat Comisiei să propună măsuri pentru reducerea gradului de dependenţă strategică a sectoarelor industriale europene, în special a celor mai sensibile dintre acestea, inclusiv prin diversificarea producţiei.
În cadrul discuţiilor privind relaţiile cu China, liderii europeni au subliniat necesitatea reechilibrării relaţiei economice şi au reiterat obiectivul finalizării, până la sfârşitul acestui an, a negocierilor pentru Acordul Cuprinzător privind Investiţiile, "care să echilibreze asimetriile în ceea ce priveşte accesul pe pieţe, să contribuie la crearea unor condiţii de concurenţă echitabilă şi să stabilească angajamente semnificative faţă de dezvoltarea durabilă".
"Prin concluziile adoptate, Consiliul European a solicitat Chinei să îşi respecte angajamentele anterioare legate de obstacolele în calea accesului pe piaţă şi să se angajeze în negocieri privind subvenţiile industriale, desfăşurate la nivelul Organizaţiei Mondiale a Comerţului. Liderii europeni au încurajat China să-şi asume responsabilităţi mai ambiţioase în abordarea provocărilor globale, inclusiv în domeniul schimbărilor climatice, precum şi în sprijinul efortului multilateral ca răspuns la pandemia de COVID-19. Un aspect important este şi cel legat de îngrijorarea faţă de situaţia drepturilor omului", reiese din comunicat.
În context, preşedintele României a subliniat importanţa "unei abordări pragmatice axate pe obiective clare, dialog şi cooperare, dar şi pe susţinerea fermă a principiilor şi valorilor europene". În acest scop, Klaus Iohannis a susţinut necesitatea unor eforturi suplimentare pentru asigurarea unui "nivel ridicat de ambiţie" al Agendei Strategice pentru Cooperare UE-China 2025, respectiv al Acordului Cuprinzător UE-China privind investiţiile. AGERPRES/(AS - autor: Irinela Vişan, editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu)
Citeşte şi:
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |