Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ziua internaţională de conştientizare asupra risipei alimentare semnalează un aspect anormal al raportării la alimente din partea unui număr semnificativ de oameni, dar provoacă, totodată, la găsirea de soluţii în vederea restabilirii echilibrului, a transmis, marţi, premierul Ludovic Orban.

Ziua internaţională de conştientizare asupra risipei alimentare se marchează pe 29 septembrie, potrivit deciziei luate anul trecut în Adunarea Generala a Naţiunilor Unite.

"Acum jumătate de secol şi chiar mai puţin, posibilitatea unei alerte mondiale în sfera risipei de alimente ar fi părut, probabil, bizară spre absurdă. Dar iată că lucrurile se schimbă în viteză şi, astăzi, mapamondul se află în situaţia de a constata că mâncarea devine gunoi în multe state dezvoltate, în timp ce, în zone sărace sau de conflict de pe glob, populaţii întregi sunt ameninţate de foamete", a afirmat Orban, într-un mesaj adresat cu acest prilej.

În opinia sa, prin marcarea unei astfel de zile, unele comportamente individuale se pot modifica.

"Sigur că statele vor rămâne preocupate de siguranţa cetăţenilor din punctul de vedere al accesului la hrană - chiar sub forma abundenţei, în cele bogate. Sigur că nu va scădea competiţia comercială în sfera produselor alimentare. Sigur că nu se va diminua preocuparea de a hrăni o populaţie mondială în creştere. Dar, se pot modifica nişte comportamente individuale, în sensul de a nu se face achiziţii care exced capacitatea de consum, şi pot fi create alternative la aruncarea alimentelor care urmează să expire, cu implicarea instituţiilor, societăţilor comerciale şi societăţii civile", a explicat prim-ministrul.

El a amintit că România este printre ţările europene care a adoptat, deja, un cadru legislativ menit să diminueze risipa
alimentară, iar pe continent a apărut conceptul băncilor de alimente, prin eforturile unor oameni şi ale unor entităţi interesate de reducerea risipei, coroborată cu sprijinirea celor în nevoie, fiind recuperat surplusul de alimente şi donat către organizaţii caritabile care sprijină persoane defavorizate, atât local, cât şi transfrontalier.

Premierul Ludovic Orban a îndemnat la o conduită de consum moderată, astfel încât să se reducă la minimum cantitatea de alimente irosită. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Florea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.