Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Candidatul Pro România la Primăria Târgu Mureş, Claudiu Maior, care, potrivit datelor oficiale parţiale, s-a clasat al doilea, cu 9.525 de voturi, după candidatul independent Soos Zoltan, care a obţinut 28.210 voturi, susţine că a fost singurul adversar serios al noului primar ales, în condiţiile în care mulţi cetăţeni nu au ieşit la vot, şi că o prezenţă de peste 56%, aşa cum au arătat sondajele, i-ar fi dat şanse reale.

"Mulţumesc târgumureşenilor care m-au susţinut şi au fost alături de mine în aceşti ani. Am construit multe împreună şi ne-am bucurat de numeroase momente frumoase. Avem de ce să ne aducem aminte! Referitor la campanie, s-a dovedit că ceea ce am spus chiar de la începutul competiţiei electorale a fost adevărat! Am fost singurul adversar serios al lui Soós Zoltán, în condiţiile în care mulţi cetăţeni nu au venit la vot. O prezenţă de peste 56%, aşa cum au arătat sondajele, ne-ar fi dat şanse reale. Cu fruntea sus, împreună cu echipa primăriei, lăsăm noii administraţii un pachet de 130 de milioane de euro (autobuze electrice şi hibrid, reabilitare strada Gheorghe Doja, reabilitare blocuri, reabilitare şcoli, creşă pe strada Apaductului, grădiniţă şi creşă în cartierul Belvedere, etc.) proiecte semnate pentru dezvoltarea oraşului", a arătat Clsudiu Maior, într-un comunicat de presă.

Claudiu Maior, care este consilierul primarului în exerciţiu, Dorin Florea, a arătat că tot ce a făcut de-a lungul anilor petrecuţi în Primăria Târgu Mureş, a făcut cu bună credinţă.

"Recunosc, poate că uneori în anumite probleme nu am găsit calea cea mai bună, dar întotdeauna, ceea ce am făcut, am făcut cu bună-credinţă. În continuare, din poziţia de consilier local ales pe listele Pro România, voi încerca să reprezint cu cinste şi demnitate interesele voastre în administraţia oraşului", a arătat Claudiu Maior.

Potrivit datelor parţiale publicate pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente, Soos Zoltan, care a fost susţinut de toate formaţiunile politice maghiare, a obţinut 28.210 voturi, Claudiu Maior (Pro România) - 9.525, Theodora Benedek (PNL) - 7.547 voturi, Marius Paşcan (PMP) - 4.458 voturi, Sergiu Papuc (PSD) - 2007 voturi etc.

Pentru Primăria Târgu Mureş la actualele alegeri locale s-au înscris 13 candidaţi. AGERPRES/(AS - autor: Dorina Matiş, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.