Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat vineri, la Zalău, că premierul Ludovic Orban ar trebui ''să aibă decenţa'' de a aloca banii necesari dublării alocaţiilor copiilor, în condiţiile în care în prima săptămână de mandat a plătit o sumă mult mai mare "unei clientele politice".

"Îmi pare rău pentru domnul Ludovic Orban, dar îmi aduc aminte, în prima săptămână parcă de când a fost învestit prim-ministru al României, a făcut o plată unei clientele politice, unor fraţi, Micula parcă, într-o sumă astronomică. Vreau să-l anunţ oficial pe domnul prim-ministru că ar fi cazul, fiindcă mandatul dânsului se apropie de sfârşit, să aibă decenţa şi, la sfârşitul mandatului, să aloce banii necesari dublării alocaţiilor, mai ales după hotărârea Curţii Constituţionale, (sumă) care este mai mică cu aproape 100 de milioane de euro decât a plătit clientelei politice. Ăsta este adevărul, şi nu cel trâmbiţat şi minciunile arătate la televizor", a susţinut Marcel Ciolacu într-o conferinţă de presă, la Zalău.

De asemenea, acesta a reiterat faptul că actualul guvern a făcut alocări din fondul de rezervă pentru a face plăţi către anumiţi primari care au plecat din PSD.

În ceea ce priveşte alegerile de duminică, Ciolacu nu crede că persoanele care merg la vot se expun unui pericol.

"Îşi aleg reprezentanţii locali, gospodarii locului, nu se aleg în primul rând partide, dar, cel mai important, cred că toată lumea va veni la vot şi pentru că şi medicii, şi copiii şi profesorii, mai nou şi părinţii şi bunicii noştri, într-o perioadă foarte scurtă de timp, au fost jigniţi şi batjocoriţi de actuala guvernare", a afirmat liderul PSD. AGERPRES/(A-autor: Sebastian Olaru, editor: Antonia Niţă, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.