Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că înalţi responsabili din Comisia Europeană au avertizat că, dacă rectificarea bugetară aprobată în Parlament va intra în vigoare, României i se vor tăia aproximativ 3 miliarde de euro fonduri europene, şeful statului menţionând, totodată, că ratingul de ţară va fi retrogradat.

El a fost întrebat, la Palatul Cotroceni, într-o conferinţă de presă, dacă România riscă să aibă fonduri europene suspendate şi agenţiile de rating să retrogradeze ratingul de ţară în urma adoptării rectificării bugetare în Parlament.

"Din păcate, ambele scenarii sunt posibile. Există nu doar avertismente, există discuţii extrem de serioase cu înalţi responsabili, nu doresc să nominalizez, din Comisia Europeană, care ne-au spus franc: dacă această rectificare aprobată în Parlament intră în vigoare, ni se vor tăia aproximativ 3 miliarde de euro fonduri europene, fiindcă încălcăm mai multe prevederi ale tratatelor. Deci este o posibilitate. De asemenea, agenţiile de rating, cu siguranţă, vor schimba ratingul de ţară în mult mai rău, în condiţiile în care aceste cheltuieli imense ar fi operate. Nu mai vorbim de faptul că pentru aceste cheltuieli, pur şi simplu, nu există bani", a spus Iohannis.

 



În opinia sa, acest scenariu este unul "de groază". "Daţi-vă seama ce se întâmplă dacă se blochează miliarde fonduri europene, ratingul de ţară va fi retrogradat şi noi nici nu mai avem de unde să luăm bani, pentru că la un rating prost nu mai vine nimeni să dea bani. Este un scenariu pe care l-aş numi de groază", a susţinut şeful statului.

El a menţionat că salariile profesorilor şi punctul de pensie vor putea fi majorate doar după ce România iese din actuala criză economică şi finanţele ţării se stabilizează.

Potrivit preşedintelui, rectificarea bugetară a fost adoptată de majoritatea din Parlament "condusă de un PSD iresponsabil".

"Este de dorit să crească pensiile, salariile profesorilor, să primească un bonus, este un lucru pe care şi Guvernul şi eu îl doresc, deja pensiile au fost crescute cu 14%. Chiar dacă ne dorim mai mult, trebuie să ţinem cont de contextul în care ne aflăm, suntem în pandemie, în plină criză şi bugetul de stat este deja sub presiuni uriaşe. Ceea ce ieri a votat o majoritate condusă de un PSD iresponsabil ar împovăra bugetul de anul viitor cu 6% din PIB. Or, acest spaţiu fiscal nu există. Ar trebui să luăm bani din altă parte pentru a da în această zonă. Or, de peste tot deja banii au fost reduşi la un minim. Aşadar, chiar dacă ne dorim ca aceste creşteri să intre în vigoare, trebuie să aşteptăm momentul prielnic, care acum, din păcate, nu este", a explicat Iohannis.

Şeful statului a adăugat că doreşte evitarea creşterii taxelor şi nu s-a vehiculat o colaborare cu FMI.

"Vrem să evităm creşterea taxelor, a impozitelor şi vrem, în acelaşi timp, să repornim economia, să avem o creştere economică serioasă, sustenabilă, pentru a putea iarăşi veni cu creşteri pe salarii şi pensii. Nu s-a vehiculat o colaborare cu FMI", a completat Klaus Iohannis.AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Simona Aruştei)

 

Sursa foto: presidency.ro

 

Citiţi şi:

 

AlegeriLocale2020/ Iohannis: Sunt politicieni care încă mai cred că oamenii pot fi minţiţi

 

Iohannis, către cetăţeni: Alegeţi pe cei ce pot face ceva pentru dezvoltarea oraşului în care trăiţi

 

AlegeriLocale2020/ Iohannis: Dacă se respectă regulile, riscul infectării cu SARS-CoV-2 în secţiile de votare - redus la minimum

 

AlegeriLocale2020/ Iohannis: Şcolile nu se închid, se trece la învăţământul online unde sunt secţii de votare

 

Iohannis: Nu văd motive pentru un nou lockdown

 

Iohannis: Propunerile avocatului general al CJUE privind secţia specială-o încurajare; voi insista pentru modificarea legilor justiţiei

 

Iohannis despre profesorul care a instigat la nepurtarea măştii: Nu cred că putem să tolerăm aşa ceva

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.