Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Candidatul susţinut de PNL şi USR-PLUS la Primăria Capitalei, Nicuşor Dan, şi-a prezentat luni seara, la Teatrul Naţional Bucureşti, priorităţile programului cu care s-a înscris în cursa electorală.

"Miza acestor alegeri, dincolo de trafic, apă caldă, poluare, şcoli, condiţii de viaţă, este de fapt despre demnitate şi este despre rezistenţa bucureştenilor la nesimţire, la spoială, la impostură. Sunt foarte optimist că o să ieşim victorioşi din această campanie şi că o să fie momentul de început al noului Bucureşti, al unui Bucureşti al demnităţii şi al unui Bucureşti în care oamenii vor fi parte din acest oraş şi mândri că lucrează pentru construcţia lui", a susţinut Dan.

Între propunerile prezentate de el se numără realizarea de mari lucrări de infrastructură, investiţii în tehnologie, IT, industriile creative, stimularea turismului, reducerea cu 40% a traficului, transport public funcţional, parcări, cumpărarea de mijloace de transport electrice, semaforizare inteligentă, realizarea registrului spaţiilor verzi, reducerea poluării la jumătate prin spălarea străzilor, eliminarea gropilor de gunoi ilegale, controlarea lucrărilor, precum şi creşterea salariului mediu net la 1.400 de euro în Bucureşti în următorii patru ani.

Preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, prezent la eveniment, a adus critici administraţiilor PSD din Capitală.

 

Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO



"Aşa cum mă aşteptam, PSD nu este în stare decât de minciună, de calomnie, de răspândirea de ofense, de aruncarea cu noroi în contracandidaţi. PSD nu s-a schimbat deloc în 30 de ani. Eu nu pot să înţeleg cum poate candidatul PSD la Primăria Capitalei să mai dea ochii cu bucureştenii, în condiţiile în care în patru ani de zile nu a făcut nimic, nu a rezolvat nicio problemă serioasă a Bucureştiului, nu a făcut altceva decât să-şi bată joc de bucureşteni. Cel mai grav este că primarul PSD al Capitalei după patru ani de administraţie habar nu are despre problemele Bucureştiului, despre soluţiile moderne de rezolvare a problemelor Bucureştiului, nu înţelege nimic, nu se comportă decât ca un purtător de cuvânt care rosteşte vorbe goale care nu au în spate niciun fel de fundament şi niciun fel de studii", a afirmat Orban.

El a acuzat administraţiile PSD din Bucureşti de "inepţii administrative" şi "furăciuni imense". Potrivit liderului PNL, pasajul de la Ciurel "duce de nicăieri spre nicăieri" şi este inutil deoarece nu au fost realizate legăturile, iar pasajul de la Nicolae Grigorescu este într-o situaţie asemănătoare dacă nu se fac conexiunile necesare.

Orban a mai susţinut că acea "caracatiţă PSD" prezentată de Nicuşor Dan este doar o "mică caracatiţă", afirmând că Primăriile Sectoarelor 4 şi 6 nu sunt conduse din sediul administrativ.

Preşedintele USR, Dan Barna, a lansat şi el acuzaţii "de furt" la adresa administraţiei din Bucureşti.

 

Foto: (c)  ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO



"Dacă vorbim de risipa de resurse, vedem dramatismul în care se află în acest moment Bucureştiul pentru că tot furt este şi inaugurarea unui pod care nu duce nicăieri, tot furt este şi distribuirea de vouchere atunci când nu ţi le cere nimeni şi tot furt este ca atunci când nu este pandemie să transformi Primăria Capitalei într-un operator de concerte şi spectacole în competiţia liberă a organizatorilor de astfel de servicii şi, mai ales, şi asta este cel mai dureros, tot furt este când iei speranţele oamenilor şi le spui că mai bine nu se poate, acesta este de fapt cel mai perfid furt pe care îl practică Gabriela Firea şi PSD. (...) Ludovic, este momentul în care a doua zi, luni, după ce vom avea rezultatul alegerilor, cred că este important ca peste tot pe unde putem să decuplăm pesedismul de la resursele publice", a spus Barna.

La eveniment au participat şi preşedintele PNL Bucureşti, Violeta Alexandru, copreşedinţii USR PLUS Bucureşti, Vlad Voiculescu şi Claudiu Năsui. AGERPRES/(A - autor: Florentina Peia, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.